Acasă Uncategorized Bucureşti: Sunt aşteptate candidaturile societăţii civile pentru CSM

Bucureşti: Sunt aşteptate candidaturile societăţii civile pentru CSM

DISTRIBUIȚI

99428 – 22032011 – Biroul Permanent al Senatului a trimis luni Monitorului Oficial al României şi Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea publicării în Partea a III-a, respectiv pe pagina de internet a instituţiei, calendarul declanşării procedurilor privind alegerea unui reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit documentului menţionat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 21 – 31 martie 2011, la Biroul Permanent al Senatului se poate depune câte o candidatură în vederea alegerii unui reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, din partea organizaţiilor profesionale ale juriştilor, consiliilor profesionale ale facultăţilor de drept acreditate, asociaţiilor şi fundaţiilor care au ca obiectiv apărarea drepturilor omului.

Candidaturile înregistrate vor fi apoi publicate, în primele cinci zile din luna aprilie 2011, pe paginile de internet ale Senatului şi Consiliului Superior al Magistraturii, iar lista de candidaţi va fi transmisă, în vederea efectuării verificărilor, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Contestaţiile la candidaturi se pot depune imediat după publicare, până la dezbaterea în plenul Senatului. Termenul stabilit prin calendar pentru elaborarea raportului de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări este 4 aprilie 2011, după care raportul Comisiei va fi prezentat Biroului Permanent pentru a fi înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului, în vederea dezbaterii.

Conform Legii nr.317/2004, pot candida în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca reprezentanţi ai societăţii civile, persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin şapte ani în activitatea juridică, se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de anul 1990, nu au colaborat cu acestea şi nu au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, nu au calitatea de membru al unui partid politic şi nu au îndeplinit în ultimii cinci ani funcţii de demnitate publică.

            Candidaturile se depun la Biroul Permanent al Senatului, însoţite de documentele prevăzute la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, respectiv: hotărârea judecătorească sau, după caz, actul normativ de înfiinţare, de actul constitutiv şi statutul persoanelor juridice prevăzute de lege care pot depune candidaturi, precum şi de cazierul fiscal al acestora.  De asemenea, candidaturile trebuie însoţite şi de documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi anume: curriculum vitae, un proiect privind principalele obiective pe care le vor urmări judecătorii sau procurorii în cazul alegerii în Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi, după caz, documentele de susţinere a candidaturii, o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi nu au colaborat cu acestea, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, o declaraţie de interese actualizată, precum şi cazierul judiciar. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.