Acasă Uncategorized Bucureşti: WikiLeaks: Traian Băsescu către social-democraţi: Nu mă faceţi să dau drumul...

Bucureşti: WikiLeaks: Traian Băsescu către social-democraţi: Nu mă faceţi să dau drumul la dosare!

DISTRIBUIȚI

99614 – 28032011 –  Preşedintele Traian Băsescu i-a sfătuit pe social-democraţi să se liniştească, altfel va da drumul la dosarele în care este implicat fostul premier Adrian Năstase. Incidentul a avut loc în 2009 şi apare într-o telegramă a Ambasadei SUA, făcută  publică de Wikileaks, transmit televiziunile de ştiri. La aceeaşi întâlnire au participat şi şefii unor instituţii anticorupţie din România. Aceştia ar fi făcut declaraţii unor responsabili ai Ambasadei americane despre relaţiile dintre instituţiile pe care le conduc şi ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu. La o întâlnire pe tema reformei în justiţie, preşedintele Traian Băsescu i-ar fi ameninţat pe social-democraţi

 

 

 

 

 

 

 

că „dă drumul la dosare.” Conform Wikileaks, şeful ANI, Alexandru Macovei a fost prezent la şedinţa din 17 februarie 2009. El le-a spus reprezentanţilor Ambasadei Statelor Unite că discuţia a fost „încinsă”, iar tensiunea dintre Băsescu şi Geoană a fost vizibilă.

Unul dintre exemple a fost atunci când Geoană şi alţi social-democraţi s-au plâns de faptul că dosarul Năstase a fost motivat politic. Băsescu s-a răstit imediat: „Nu mă faceţi să dau drumul la dosare. Fiecare dintre plângerile împotriva lui Năstase sunt din partidul vostru, nu de la mine”, se arată în telegrama Ambasadei SUA.

În ciuda dezbaterilor aprinse, participanţii la întâlnirea de la Cotroceni au fost de acord cu două chestiuni: adoptarea cât mai rapidă a noilor coduri pe justiţie şI acordul de a trimite dosarul Năstase în judecată. Pe 4 martie, Parlamentul a permis începerea urmării penale împotriva lui Năstase.

În aceeaşi telegramă se mai arată şi relaţiile dintre şefii principalelor instituţii de justiţie şi anticorupţie cu actualul ministru de justiţie. Vicepreşedintele CSM, Bogdan Licu, a stat de vorbă cu consilierul politic (al ambasadei americane, n.r.) spunându-i că procurorul general este invidios pe ascensiunea crescândă a şefului DNA ca luptător anticorupţie.

Daniel Morar şi şeful ANI, Alexandru Macovei, au declarat fiecare în parte oficialilor ambasadei că nu pot comunica cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. La fel şi Kovesi căreia îi era frică să nu fie schimbată din funcţie. Morar a spus că Predoiu în primul lui mandat nu a călcat în sediul DNA, se precizează în telegrama Wikileaks. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.