Acasă Uncategorized China regretă bombardamentele din Libia

China regretă bombardamentele din Libia

DISTRIBUIȚI

Japonia susţine atacul coaliţiei internaţionale99387 – 21032011 – China regretă bombardamentele coaliţiei internaţionale în Libia, a indicat duminică Ministerul Afacerilor Externe, subliniind prin intermediul unui comunicat că nu aprobă folosirea forţei la nivelul relaţiilor internaţionale, transmite duminică AFP. În textul comunicatului se precizează că Beijingul respectă ‘suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială’ a Libiei.

Pe de altă parte, Japonia a anunţat duminică că susţine atacul desfăşurat de coaliţia internaţională împotriva forţelor conduse de liderul libian Muammar Gaddafi, condamnând reprimarea revoltelor populare din această ţară. Coaliţia internaţională, în frunte cu Statele Unite ale Americii, Franţa şi Marea Britanie, a bombardat Libia pe calea aerului şi de pe mare.

La rândul lor, autorităţile libiene de la Tripoli au afirmat că „obiective civile şi militare” din mai multe oraşe, între care Tripoli şi Syrte, au fost vizate sâmbătă de bombardamentele „barbare” occidentale, făcând „numeroase victime” – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.