Acasă Uncategorized Hârşova: Încă trei poliţişti de frontieră reţinuţi pentru luare de mită

Hârşova: Încă trei poliţişti de frontieră reţinuţi pentru luare de mită

DISTRIBUIȚI

99756 – 31032011 – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a dispus joi reţinerea pentru 24 ore a trei agenţi din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Ialomiţa, Sectorul Poliţiei de Frontieră Hârşova pentru luare de mită.

Conform procurorilor, pe 16 februarie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciului Judeţean Anticorupţie Ialomiţa au fost sesizaţi de o persoană din Slobozia că în septembrie 2010, în timp ce mergea cu doi prieteni la pescuit, a fost oprit în trafic de cei trei inculpaţi care au găsit asupra lor plase de pescuit mono-filament, interzise la deţinere. Pentru a nu-i întocmi dosar penal, aceştia i-au pretins şi au primit suma de 1200 lei.

În urma cercetărilor efectuate de Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, acesta din urmă a dispus reţinerea pentru 24 ore  a celor trei agenţi de poliţie de frontieră, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Pe 1 aprilie a. c., cei trei urmează a fi prezentaţi Tribunalului Ialomiţa cu propunere de arestare preventivă. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.