Acasă Uncategorized Madrid: Manifestări dedicate centenarului Emil Cioran în capitala Spaniei

Madrid: Manifestări dedicate centenarului Emil Cioran în capitala Spaniei

DISTRIBUIȚI

99678 – 29032011 – ICR Madrid organizează pe 29 şi 30 martie, cu câteva zile înaintea centenarului naşterii lui Emil Cioran (8 aprilie), două sesiuni de discuţii, urmate de vizionarea filmelor documentare inedite în Spania “Petre Ţuţea – Emil Cioran” şi “Apocalipsa după Cioran”. Filmele vor fi prezentate în fiecare seară de către Sorin Ilieşiu (unul dintre autorii documentarelor, alături de Gabriel Liiceanu). Vor mai participa din România profesorul Florin Țurcanu, unul dintre specialiştii în istoria generaţiei lui Cioran, şi Doina Gheorghiu (autoarea volumului “Cioran şi Sábato”, Editura Junimea, 2010). Va fi prezent, desigur, Fernando Savater, care va vorbi deopotrivă despre opera lui Cioran, căreia i-a dedicat nu doar numeroase cărţi şi articole, dar şi doctoratul. De asemenea, vor vorbi despre Cioran cunoscutul scriitor şi jurnalist de la El País, Ignacio Vidal-Folch, Héctor Subirats, scriitor şi profesor universitar mexican, autor a numeroase studii despre Cioran şi al cărţii El escepticismo feliz (Mondadori, 1989); de asemenea, va participa José Ignacio Nájera, profesor de filozofie spaniol, autorul volumului “El universo malogrado. Carta a Cioran” (Tres Fronteras, 2008), în care imaginează, cu detalii de istorie a filosofiei, dar şi cu o specială empatie, scrisori către filosoful de origine română.

Cele două seri dedicate lui Emil Cioran, în cadrul amplului proiect Anul literaturii române în Spania, vor avea loc la Circulo de Lectores, marti si miercuri, de la 19.30. Circulo de Lectores are una dintre cele mai cunoscute săli dedicate evenimentelor culturale din Madrid.

Emil Cioran este cunoscut în Spania ca filosof francez de origine română, în primul rând datorită traducerilor şi exegezei foarte cunoscutului scriitor şi filosof Fernando Savater. Probabil după România şi Franţa, Spania este ţara unde Cioran este cel mai cunoscut specialiştilor şi publicului larg, Spania fiind şi ţara faţă de care Cioran şi-a exprimat o constantă, chiar ferventă admiraţie. Cu foarte puţine excepţii, opera lui Cioran este aproape în întregime publicată în Spania, cu traduceri din franceză (realizate de Fernando Savater, Carlos Manzano de Frutos, Carlos Marzo, Rafael Panizo, Amelia Gamoneda) sau română (acestea din urmă datorate lui Joaquín Garrigós), i se dedică bloguri, este o figură cunoscută, admirată, chiar adulată în unele cercuri filosofice contemporane. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.