Acasă Uncategorized Slănic Moldova: Slănic Moldova va deveni primul oraş independent energetic din România

Slănic Moldova: Slănic Moldova va deveni primul oraş independent energetic din România

DISTRIBUIȚI

98991 – 07032011 – Primăriile din Slănic Moldova şi oraşul german Reuth, landul Saxonia, au parafat duminică un acord de implementare în staţiunea balneo-climaterică şi turistică din judeţul Bacău a proiectului pilot „Carpaţi Verzi – 2012”, care vizează realizarea în zonă a unor investiţii în domeniul energiei regenerabile, în valoare de 30 de milioane de euro.

„Obiectivul principal al acestui parteneriat îl constituie obţinerea independenţei energetice pentru Slănic Moldova până la finele anului 2012”, a declarat primarul Adrian Şerban, citat de Administratie.ro.

La rândul său, deputatul social-democrat Iulian Iancu, cel care a facilitat contactul între autorităţile din Slănic Moldova şi Reuth, a precizat că acest acord, inedit pentru România, se constituie într-un „exemplu, care trebuie să devină molipsitor, pentru autorităţile locale româneşti, privind felul în care trebuie făcută administraţie”.

„Din câte ştiu este cea mai rapidă semnare de colaborare între oficialităţi din două ţări în domeniul energiei regenerabile, faptul datorându-se atât interesului dovedit de oficialii din Slănic Moldova, oameni foarte deschişi la promovarea noului, dar şi preocupărilor mediului de afaceri din Saxonia în promovarea energiilor regenerabile, domeniu în care oraşul nostru are deja o experienţă deosebită”, a afirmat Ulrich Lupart, primarul din Reuth. Potrivit acestuia, în prezent, localitatea germană „produce, prin sisteme neconvenţionale, de opt ori mai multă energie decât îi este necesar pentru consumul propriu, fapt ce îi aduce venituri importante la bugetul local”. Proiectul „Carpaţi Verzi – 2012”, a cărui implementare va debuta luna viitoare şi se va termina la sfârşitul anului viitor, cuprinde, în esenţă, opt axe (subproiecte) şi linii de dezvoltare, care vor fi aplicate având colaborarea atât a unor parteneri germani deja identificaţi în funcţie de specificul lucrărilor, cât şi a unor firme româneşti, care au fost de asemenea contactate pentru încheierea de contracte.

Concret, ar urma, mai întâi, să fie construită, cu asistenţa unui partener din landul german Saxonia, o centrală modulară electrică geotermală, combinată cu o instalaţie de încălzire pe bază de biomasă, investiţii în valoare de 4 milioane de euro, o unitate de panouri solare, în valoare de 400.000 de euro, pe acoperişul noii săli de sport, care vor constitui sursa directă de energie electrică spre o flotilă de electrovehicule produse de Automotive Interior World GMBH din Plauen-Neuensalz. Deoarece pentru buna lor funcţionare este nevoie şi de artere de circulaţie mai bune, urmează a se aloca 3 milioane de euro pentru refacerea drumurilor din zona staţiunii, lucrare care va fi execută de o companie din Saxonia în colaborare cu firme din Oneşti.

„Partenerii germani mi-au spus că atât centrala geotermală, cât şi instalaţiile solare, precum şi cele de transport electric, care dispun de tehnologii de ultimă generaţie în domeniu, sunt cele mai adecvate pentru a obţine independenţă energetică în Slănic Moldova”, a spus primarul Adrian Şerban.

De asemenea, urmează a se realiza şi o instalaţie de biogaz, în valoare de 12 milioane de euro, de către o firmă românească, ce va beneficia, însă, de asistenţă, prin transfer de tehnologie, din partea companiei Agro Fuels Consult Edderitz, din landul Saxonia-Anhalt.

Staţiunea Slănic Moldova ar urma să aibă, până la finele lui 2012, şi un „Wind Park” compus din centrale eoliene în valoare de 8 milioane de euro, care va fi construit de firma germană Doblen EST din Saxonia. Acordul mai prevede că germanii vor oferi şi servicii de proiectare în construcţii şi protecţia mediului, în valoare de 1,1 milioane de euro, prin filiala Plauen/Vogtland a companiei Ingenieurburo Froelich & Sporbeck Munchen, dar şi management de proiect, în valoare 1,25 milioane de euro, prin intermediul firmelor ERK şi ECPC. „Ne-am propus, împreună cu oficialităţile din oraşul german Reuth, să facem până la finele lui 2012 din Slănic Moldova primul oraş verde din România”, a mai spus primarul Adrian Şerban. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.