Acasă Uncategorized Tribunalul Teleorman anulează decizia de recalculare a pensiilor pentru militarii disponibilizaţi

Tribunalul Teleorman anulează decizia de recalculare a pensiilor pentru militarii disponibilizaţi

DISTRIBUIȚI

99590 – 25032011 – Tribunalul Teleorman a admis cererile militarilor disponibilizaţi, care au solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiilor. Potrivit avocatului Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Costel Gîlcă, citat de Antena 3, există peste 12.000 de reclamanţi, prima decizie fiind cea de la Tribunalul Teleorman.

Pe 7 ianuarie, instanţa supremă a decis definitiv suspendarea aplicării legii privind recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând astfel o sentinţă a Curţii de Apel Cluj din septembrie 2010.

La finalul lunii ianuarie, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare şi stabileşte că procesul de recalculare a pensiilor calculate pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit până la sfârşitul acestui an.

Potrivit aceleiaşi ordonanţe, instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari.

Hotărârea de a emite ordonanţa a fost luată după ce Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţională hotărârea privind recalcularea tuturor pensiilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.