Acasă Uncategorized Bucureşti: Fotbalistul Andrei Mărgăritescu va fi cercetat în libertate în dosarul hoţilor...

Bucureşti: Fotbalistul Andrei Mărgăritescu va fi cercetat în libertate în dosarul hoţilor de maşini de lux

DISTRIBUIȚI

100297 – 20042011 – Tribunalul Bucureşti a decis ca mijlocaşul dinamovist Andrei Mãrgãritescu sã fie cercetat în libertate pentru tăinuire în dosarul privind furtul unor maşini de lux, iar în cazul celorlalţi şase reţinuţi a dispus arestarea preventivã pentru 29 de zile, decizia putând fi contestatã la Curtea de Apel, transmite Antena 3. Mărgăritescu a fost reţinut pentru 24 de ore în scandalul maşinilor de lux furate. El este acuzat de tăinuire a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Cristian Munteanu, fost portar la Dinamo, a primit interdicţie de a părăsi ţara. În dosarul privind furtul unor maşini de lux au mai fost reţinute şase persoane.

 

 

 

 

 

 

Pentru că nu a fost găsit de anchetatori la descinderile făcute în acest caz, Mărgăritescu a fost ridicat marţi de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă„, unde urma să se îmbarce cu coechipierii într-o cursă către Cluj-Napoca.

Parchetul Capitalei a dispus aducerea lui Andrei Mărgăritescu şi a lui Cristian Munteanu, ambii utilizând un autoturism Audi A8 care figurează ca fiind furat în actele poliţiei.

Modul în care a fost procurat acest autoturism, similar cu alte cazuri înregistrate, a condus la identificarea unei reţele de furturi de maşini de lux.

În ceea ce priveşte modul de operare a membrilor reţelei, aceştia furau maşinile din străinătate şi le vindeau în România sau declarau fals că maşina luată în leasing le-a fost furată, obţineau asigurarea şi revindeau autoturismul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.