100466 – 27042011 – În urma unor controale efectuate de comisarii secţiei Bucureşti a Gărzii Financiare a fost identificată o locaţie în care erau depozitate şi comercializate cereale fără a se plăti taxele şi impozitele aferente acestor tranzacţii. Prin societatea comercială deţinătoare a spaţiului de depozitare şi comercializare s-au derulat în perioada noiembrie 2010 – martie 2011 mai multe achiziţii de cereale de la diverse persoane fizice fără documente legale de provenienţă. Garda Financiară Bucureşti a amendat societatea cu 20.000 de lei şi a dispus confiscarea sumei de 2,5 milioane de lei reprezentând venituri obţinute din comercializarea cantităţii de 2.390 tone de cereale, achiziţionate de la persoane fizice, pentru care nu existau documente legale de provenienţă. Totodată, au fost dispuse măsuri asigurătorii în vederea recuperării sumei de 3,9 milioane de lei reprezentând obligaţii fiscale aferente tranzacţiilor derulate de societate în cursul anilor 2010 şi 2011. – www.promptmedia.ro