Acasă Uncategorized Bucureşti: Necolaiciuc va sta în arestul Poliţiei Capitalei până îi vor fi...

Bucureşti: Necolaiciuc va sta în arestul Poliţiei Capitalei până îi vor fi eliberate toate actele

DISTRIBUIȚI

100320 – 20042011 – Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, acuzat că a prejudiciat statul român cu peste 50 milioane de euro, a fost adus în ţară după şase ani şi se află la Judecătoria Sectorului 1 pentru a i se confirma mandatul de arestare. De la judecătorie, el va ajunge direct în arestul Poliţiei Capitalei, unde va rămâne până când toate actele îi vor fi eliberate. Potrivit avocatului lui Necolaiciuc, Gheorghiţă Mateuţ, fostul director al CFR “are încredere în justiţie şi a venit în România pentru că vrea să se apere”. Pentru aducerea în ţară a lui Necolaiciuc, o escortă formată din doi poliţişti al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a plecat, duminică, în Statele Unite ale Americii. Decretul privind predarea fostului director CFR a fost semnat de către secretarul de stat american Hillary Clinton, după ce procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a efectuat o vizită oficială în Statele Unite.

 

 

 

 

 O instanţă americană a aprobat, în 2 martie, extrădarea către România a lui Mihai Necolaiciuc, în urma cererilor formulate de autorităţile române în acest sens şi transmise autorităţilor americane în februarie 2008 şi septembrie 2009.

Fostul director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (CNCFR), Mihai Necolaiciuc, a fost reţinut de FBI în Statele Unite, pentru şedere ilegală, informa, în 18 iunie 2009, Poliţia Română. Necolaiciuc – urmărit pentru un prejudiciu estimat la aproximativ 50 de milioane de euro adus Companiei Naţionale de Căi Ferate – a prezentat acte de identitate emise de autorităţile din Venezuela atunci când a fost capturat de agenţii federali americani de la Marshals Service şi de cei de la Departamentul de Migrări şi Vămi. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.