Acasă Uncategorized Bucureşti: Patru persoane sunt cercetate penal după meciul Steaua – Dinamo

Bucureşti: Patru persoane sunt cercetate penal după meciul Steaua – Dinamo

DISTRIBUIȚI

100421 – 26042011 –  Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de patru persoane care au săvârşit infracţiunile de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice la meciul de fotbal Steaua –Dinamo desfăşurat pe 25 aprilie a. c..

            Conform procurorilor, în data de 25 aprilie, în jurul orelor 23.00, la ieşirea din Stadionul Ghencea, după terminarea partidei de fotbal dintre echipele Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, trei dintre cei patru inculpaţi au proferat injurii la adresa lui Gigi Becali şi au aruncat cu pietre în autoturismul acestuia provocându-i mai multe distrugeri, iar al patrulea inculpat a proferat injurii la adresa lui Becali şi a aruncat cu pietre în autospeciala Jandarmeriei provocând distrugeri. Prin acţiunile lor inculpaţii au provocat scandal şi tulburarea liniştii publice.

            Prin ordonanţă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-a luat faţă de cei patru inculpaţi măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. Pe durata interdicţiei înculpaţii trebuie să respecte obligaţiile prev. de art. 145 alin. 11 C.p.p. şi au obligaţia de a nu participa la nicio competiţie sportivă.

Cercetările urmează a fi continuate de Secţia 22 Poliţie din Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.