Acasă Uncategorized Bucureşti: Peste 85% dintre angajaţii unităţilor sanitare reprofilate au fost transferaţi la...

Bucureşti: Peste 85% dintre angajaţii unităţilor sanitare reprofilate au fost transferaţi la alte unităţi sanitare din acelaşi judeţ

DISTRIBUIȚI

99912 – 06042011 – Un număr de 2268 de angajaţi ai unităţilor sanitare, echivalentul unui procent de peste 85% din cei 2643 care au depus cereri de redistribuire, au primit un post similar celui pe care l-au avut în unitatea reprofilată în altă unitate din acelaşi judeţ, anunţă Ministerul Sănătăţii. Dintre cei 2268 angajaţi, 321 sunt medici, 1242 asistenţi medicali, 658 personal auxiliar şi 47 alt personal (ex. farmacişti, biologi, chimişti etc).

Procedura tehnică de redistribuire va continua şi în zilele următoare, până vor fi soluţionate toate cererile depuse.

“Toţi angajaţii care au depus cerere de redistribuire au un loc de muncă asigurat. Bugetul spitalelor şi serviciilor de ambulanţă care angajează personal redistribuit din cele 67 unităţi sanitare propuse pentru reprofilare va fi suplimentat cu sumele necesare acoperirii salariilor personalului medical astfel preluat. În acest sens am transmis şi o circulară în teritoriu”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Ministrul Sănătăţii a solicitat autorităţilor locale, consilii judeţene sau primării, să sprijine procesul de redistribuire a personalului din unităţile sanitare, deoarece orice disfuncţionalitate apărută va afecta, nejustificat, angajaţii.

Direcţiile de sănătate publică judeţene au mai raportat că alte 396 de persoane, atât personal medical, cât şi auxiliar din cele 67 unităţi sanitare reprofilate au optat pentru a rămâne în căminele pentru persoane vârstnice, nou înfiinţate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.