Acasă Uncategorized Bucureşti: Preşedintele Băsescu, chemat în instanţă pe 18 mai

Bucureşti: Preşedintele Băsescu, chemat în instanţă pe 18 mai

DISTRIBUIȚI

100441 – 27042011 –  Preşedintele Traian Băsescu va fi citat în dosarul în care şeful statului l-a dat în judecată pe deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, pentru acuzaţiile aduse de acesta Preşedinţiei de favorizare a consumului de droguri uşoare, a decis miercuri Judecătoria Sectorului 5. Decizia instanţei a fost luată în baza cererii formulate de Surupăceanu pentru audierea preşedintelui Traian Băsescu. Judecătorul a stabilit ca Traian Băsescu să apară în instanţă, pentru explicaţii suplimentare, pe data de 18 mai, la orele 13.00. Deputatul PSD a precizat că a înaintat cererea de audiere a preşedintelui pentru ca acesta să dea explicaţii legate de acuzaţiile

 

 

 

 

 

 pe care el i le-a adus, respectiv că Preşedinţia ar fi fost implicată în favorizarea şi susţinerea consumului de droguri uşoare. În urmă cu un an, preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe deputatul PSD Mugurel Surupăceanu şi i-a cerut daune simbolice de un leu pentru că a spus, într-o conferinţă de presă, că Guvernul şi Preşedinţia favorizează consumul de droguri uşoare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.