Acasă Uncategorized Bucureşti: Preşedintele interimar al Republicii Moldova mulţumeşte României pentru ajutorul financiar

Bucureşti: Preşedintele interimar al Republicii Moldova mulţumeşte României pentru ajutorul financiar

DISTRIBUIȚI

100487 – 28042011 –  Marian Lupu i-a nulţumit, joi, la Palatul Cotroceni, preşedintelui Traian Băsescu pentru sprijinul financiar acordat de ţara noastră Republicii Moldova. Liderul moldovean a declarat că apreciază acest gest cu atât mai mult cu cât a fost făcut „în condiţii extrem de dificile economice”.„Domnule preşedinte, voi profita de acest prilej pentru a vă mulţumi în mod particular pentru iniţiativa dumneavoastră de acordare a acestui ajutor financiar pentru Republica Moldova (valoare de 100 de milioane de euro, pe o perioadă de patru ani – n.r.). Înţelegem foarte bine că această decizie a fost adoptată în condiţii extrem de dificile economice,

 

 

 

 

 

 

în condiţiile de austeritate care au fost determinate de criza economică mondială. Cu atât mai mult, domnule preşedinte, apreciem foarte înalt acest gest care a fost de mare ajutor”, a spus Marian Lupu, la începutul discutiilor cu liderul României. „Vreau să vă zic, cu toată sinceritatea, că fără această asistenţă financiară cred că era să fie aproape misiune imposibilă acea construcţie a caselor pentru sinistraţi şi aş vrea să menţionez, pentru toţi cetăţenii români, gratitudinea şi înalta apreciere a poporului nostru”, a mai spus Lupu.

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, face o vizită oficială de două zile in România. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.