Acasă Uncategorized Bucureşti: Senatul interzice comercializarea oricăror plante, substanţe şi preparate halucinogene

Bucureşti: Senatul interzice comercializarea oricăror plante, substanţe şi preparate halucinogene

DISTRIBUIȚI

100488 – 28042011 –  Proiectul legislativ iniţiat de  senatorul liberal Mario Oprea, prin care se interzice comercializarea oricăror plante, substanţe şi preparate psihotrope, indiferent de destinaţia substanţei sau scopul activităţii, inclusiv cel din unităţile medicale sau în cercetare, a fost adoptat de Senat. Proiectul legislativ a înregistrat 65 de voturi “pentru”, o abţinere şi niciun vot împotrivă.Conform iniţiatorului, substanţele şi preparatele interzise comercializării sunt prevăzute în două anexe la proiectul legislativ, iar într-o a treia anexă sunt cuprinse plantele şi substanţele supuse controlului naţional, care prezintă risc pentru sănătatea publică din cauza calităţilor psihotrope.

 

 

 

 

 

 

 

Atât reprezentanţii opoziţiei, cât şi cei ai puterii au arătat, în cadrul dezbaterilor generale, că adoptarea iniţiativei legislative este necesară pentru a se da un semnal politic favorabil stopării fenomenului de consum de substanţe halucinogene, care produce tragedii zilnic, însă a existat şi o opinie contrară potrivit căreia textul legislativ în cauză este inutil şi nu va produce altceva decât confuzie.

Guvernul a transmis Parlamentului o poziţie negativă faţă de proiectul legislativ, împărtăşită şi de preşedintele comisiei juridice, social-democratul Toni Greblă. Acesta a afirmat că proiectul legislativ va crea confuzie, nu va aduce nimic nou în ceea ce priveşte sistemul sancţionator actual, ar crea interdicţii păgubitoare pentru economia şi cercetarea românească şi este inutil deoarece „organele statului nu vor avea ce face cu textul de lege, neavând niciun instrument la îndemână”. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.