Acasă Uncategorized Cum se inrudeste Casa Regala a Romaniei cu cea a Marii Britanii

Cum se inrudeste Casa Regala a Romaniei cu cea a Marii Britanii

DISTRIBUIȚI

100525 – 29042011 –  Fiecare nunta, botez sau inmormantare din viata unei familii regale este in acelasi timp un eveniment de stat si unul de familie, iar ceremoniile de astazi de la Londra nu fac exceptie. Pe lista invitatilor, printre celelalte capete incoronate, apare la loc de cinste si numele Majestatii Sale regele Mihai I de Romania, insotit de Altetele Lor Regale, principesa Margareta si principele Radu. Nimic mai firesc, daca ne gandim ca regele Mihai este var si cu regina Elisabeta a II-a si cu printul consort Phillip. Povestea legaturii speciale dintre regii nostri si cei ai Marii Britanii incepe insa cu aproape un secol in urma, gratie unui personaj exceptional

 

 

 

din toate punctele de vedere. La nastere, a primit numele de Marie Alexandra Victoria, printesa de Edinburgh, dar noi o stim, ca de altfel o lume intreaga, drept regina Maria a Romaniei. Cei care au avut privilegiul de a-i fi contemporani spuneau despre prima regina a Romaniei Mari ca era o un amestec perfect intre rigoarea anglo-saxona si melancolia slava. Evident, Maria le avea in sange pe amandoua. Bunicul sau din partea mamei era tarul Alexandru al-II-lea al Rusiei, iar bunica sa dinspre tata era nimeni alta decat regina Victoria a Marii Britanii. Regatul Unit ii datoreaza „bunicii Europei” patru suverani, printre care si actuala regina Elisabeta si evident urmasii ei, printul Charles si mirele de astazi, printul William. Cand a venit asadar pe lume, la 29 octombrie 1875, intr-un conac romantic din sudul Angliei, micuta Marie Alexandra Victoria pornise din start intr-o calatorie de care putini au parte in viata. La doar 16 ani, jocul aliantelor matrimoniale dintre casele regale a logodit-o cu Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Print german si nepot al Kaizerului, el era si mostenitorul tronului Romaniei. Lor le datoram trei generatii ale Casei noastre Regale: Carol al-II-lea, Mihai I si principesa Margareta. Pe cupa de argint oferita mirilor de Primaria Bucurestiului dupa nunta din ianuarie 1893 scrie „Bine ai venit, mireasa de Dumnezeu aleasa, spre a patriei cinstire”. Cuvinte profetice, care isi vordovedi puterea doua decenii mai tarziu. Cum se intampla adesea la casatoriile aranjate, mariajul cu Ferdinand n-a fost cel mai fericit din lume. Treptat insa printul german si printesa anglo-rusa au invatat sa traiasca impreuna. Au adus pe lume trei baieti si trei fete. Primul a fost viitorul rege Carol al II-lea, urmat de Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana si Mircea. Ultimul, din pacate, a murit la doar 3 anisori, de febra tifoida, in timpul Primului Razboi Mondial. Tragedia care ii lovise familia n-a impiedicat-o pe Maria sa-si indeplineasca indatoririle oficiale, ba dimpotriva. Intre timp, sotul sau devenise regele Ferdidand I, iar ea regina si impreuna aveau sa devina primii suverani ai Romaniei Mari. Dupa doi ani de neutralitate, tara intra in razboi de partea Antantei, desi avea pe tron un rege de neam german. Cat despre Maria, un diplomat francez isi amintea ca regina i-ar fi spus la un moment dat ca n-o definesc culorile neutre. Si asa a si fost. Cel dintai sfatuitor al sotului ei, Maria i-a fost alaturi lui Ferdinand in timpul retragerii in Moldova. A imbracat fara rezerve si haina de infirmiera, ingrijind sute de soldati raniti in luptele de la Marasesti, Marasti si Oituz. Iar cand diplomatia prim-ministrului Ionel Bratianu a inceput sa bata pasul pe loc, Maria a plecat la Cogresul de Pace de la Paris. In doar cateva zile, sarmul si darzenia reginei-soldat din Carpati i-a fermecat pe puternicii lumii. Era inceputul unei perioade de glorie pentru Ferdinand si Maria, dar si pentru Romania. Intr-o era in care dinastiile Habsburgilor, Hohenzollernilor si Romanovilor isi pierdeau imperiile seculare unul dupa altul, Occidentala urmarea uimit fastuoasa incoronare de la Alba Iulia, iar presa straina publica numere intregi dedicate Romaniei dodoloate si regilor ei de poveste.

Cu o tara a carei suprafata se dublase in urma razboiului, cu o economie aflata in plin avant si cu resurse naturale vizate de marile puteri, suveranii Romaniei Mari aveau toate usile deschise. In primul rand la Londra, acasa la verii Mariei. Relatiile dintre cele doua case regale aveau sa ramana calde, pentru multa vreme. Dovada si imaginile in care Ferdinand si Maria sunt in vacanta in Egipt, alaturi de regele George al V-lea si de sotia sa. Influenta evidenta a noii Romanii i-a permis Mariei sa teasa o adevarata panza de aliante matrimoniale in Balcani. Carol, aparent cumintit dupa aventura cu Zizi Lambrino, a fost casatorit cu printesa Elena a Greciei. In contrapartida, cea mai mare fiica a Mariei, printesa Elisabeta, l-a luat de barbat pe proaspatul ei cumnat, regele Greciei. Iar sora ei Marioara a devenit regina Iugoslaviei. Din pacate, prestigiul international, fastul primirilor oficiale si vizitele de familie nu puteau decat sa aline durerea pe care ca parinti Ferdinand si Maria o resimteau din cauza fiului lor cel mare. Fuga lui Carol din Moldova, in plin razboi, casatoria morganatica cu Zizi Lambrino, nestatornicia celui care urma sa mosteneasca tronul, erau destule motive de ingrijorare. Cand Ferdinand a murit, iar primul lor nascut Carol a refuzat coroana, Maria a devenit pivotul casei regale. I-a stat alaturi nepotului sau, proaspatul rege Mihai, in cei trei ani ai Regentei. Chiar si dupa venirea la tron a lui Carol al II-lea si zig-zagul sau politico-strategic intre Londra si Berlinul lui Hitler, casa regala a Romaniei a avut parte de aceleasi onoruri. Asa s-a intamplat cand Carol al II-lea si Marele Voievod de Alba Iulia, viitorul rege Mihai I au vizitat Marea Britanie, Germania si Cehoslovacia.

A urmat insa al Doilea Razboi Mondial si verii buni din Londra si Bucuresti au ajuns de o parte si de alta a baricadei, odata cu tarile lor. Abia dupa abdicarea lui Carol al II-lea, indepartarea maresalului Antonescu de catre regele Mihai si intoarcerea armelor impotriva Germaniei, legatura dintre cele doua familii regale a revenit la normalitate.

In 1947, cand comunistii sprijiniti de sovietici si tolerati de aliatii occidenali il izolasera aproape complet, regele Mihai a fost invitat la nunta verisoarei sale, printesa mostenitoare Elisabeta a Marii Britanii. Daca la Bucuresti comunistii urmareau fiecare pas al regelui, in Marea Britanie oamenii de rand si-au donat cupoanele care le asigurau hrana si imbracamintea pentru ca viitoarea lor regina sa aiba cu ce sa-si cumpere o fabuloasa rochie de mireasa demna de o suverana. Pe langa prima iesire oficiala din tara de cand devenise rege, Mihai a avut sansa sa-si intalneasca la Londra, aleasa inimii, printesa Ana de Bourbon Parma. O poveste de dragoste, la fel de vie si acum, dupa 6 decenii de incercari. Ce nu stiau proaspetii logodnici era ca dupa nicio luna comunistii aveau sa-l forteze pe regele Mihai sa abdice si sa-si paraseasca tara pentru un exil de 60 de ani. – www.promptmedia.ro, sursa – stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.