Acasă Uncategorized Harghita: Funcţionarii publici din Voşlobeni (Harghita) au cerut să învaţe limba maghiară

Harghita: Funcţionarii publici din Voşlobeni (Harghita) au cerut să învaţe limba maghiară

DISTRIBUIȚI

99865 – 05042011 – În data de 4 aprilie, a început cursul de limba maghiară organizat de Consiliul Judeţean Harghita şi Asociaţia pentru Judeţul Harghita în Voşlobeni prin evaluarea cunoştinţelor participanţilor.

În cadrul cursul solicitat de angajaţii primăriei din Voşlobeni pe o perioadă de trei luni, săptămânal, în zilele de luni, două grupe vor învăţa bazele limbii maghiare. La angajaţii primăriei s-au alăturat şi o parte a cadrelor didactice a şcolii din localitate. Astfel numărul participanţilor a crescut de la 28 la peste patruzeci.

„Este o solicitare ieşită din comun, acest curs este şi pentru mine o provocare” a declarat Balássy Csaba profesor, înaintea evaluării cunoştinţelor din data de 4 aprilie.

Premisa cursului o constituie studiul elaborat în anul 2010 de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj Napoca în colaborare cu grupul de lucru al Consiliul Judeţean Harghita care are ca domeniu de activitate analiza problemelor legate de utilizarea limbii minorităţilor şi identificare de soluţii în acest sens. Institutul a evaluat problemele legate de utilizarea limbi maghiare în instituţiile publice şi primăriile din judeţ. În a doua parte a anului 2010, luând în considerare rezultatele studiului, Consiliul Judeţean Harghita a demarat o campanie de informare în rândul consiliilor locale. În acest sens a pus la dispoziţia consiliilor locale un document care cuprinde normele juridice aplicabile, precum şi numeroase formulare bilingve, care pot fi utilizate în procesul de administraţie publică. Ţinând cont de locuitorii de etnie maghiară din Voşlobeni, angajaţii primăriei au solicitat organizarea unui curs de limba maghiară. Consiliul Judeţean Harghita în colaborare cu Asociaţia pentru Judeţul Harghita a sprijinit iniţiativa, asumându-şi responsabilitatea pentru organizarea şi finanţarea cursului.

„Solicitarea funcţionarilor publici din Voşlobeni este unică, se aude foarte rar de situaţii similare. Prin această solicitare au dovedit că îşi îndeplinesc atribuţiile cu o atitudine de nivel european. Au în vedere locuitorii de etnie maghiară, înlesnind administrarea publică. Totodată prin cunoaşterea limbii maghiare, se deschid şi porţile cunoaşterii culturii maghiare”, a declarat Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.