Acasă Uncategorized Instanţa Supremă a decis că trebuie respectată legea în cazul salariilor din...

Instanţa Supremă a decis că trebuie respectată legea în cazul salariilor din învăţământ

DISTRIBUIȚI

99868 – 05042011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în scandalul salariilor din învăţămînt. Instanţa supremă a decis că trebuie respectată legea privind salariile din învăţămînt. Toate instanţele care au procese pe rol sunt obligate să dea dreptate cadrelor didactice, iar Guvernul va acorda banii eşalonat.„După ce vom avea răspunsul de la ICCJ la recursul procurorului general, vom discuta eşalonarea, deoarece recursul va da o unificare, va da un răspuns indicat sentinţelor pentru toată lumea. Apoi vom vedea cum va fi făcută eşalonarea, în funcţie de modul în care va fi unificarea. Când venim cu o lege, nu va mai fi posibil să existe interpretări,

 

 

 

 

 aşa cum au fost în trecut”, a declarat ministrul învăţământului, Daniel Funeriu, citat de Antena 3. Funeriu a explicat că după ce va fi luată decizia ICCJ, se va putea vorbi despre „unificare”.

„După ce avem decizia ICCJ, atunci vom putea discuta modul cum unificăm pentru perioada trecută, pentru toată perioada trecută, unde avem   cadre didactice care au pierdut, altele care au câştigat din octombrie 2008 până în decembrie 2009 şi cazuri doar până în martie 2009, a mai precizat ministrul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.