Acasă Uncategorized Sulina: Spital închis ilegal

Sulina: Spital închis ilegal

DISTRIBUIȚI

100173 – 14042011 – Chiar dacă 67 de spitale au fost închise de la 1 aprilie, pentru unele dintre ele, decizia Ministerului Sănătăţii este ilegală. Este şi cazul unităţii medicale din Sulina – închiderea acesteia încalcă o convenţie internaţională, care prevede ca porturile maritime să deţină obligatoriu facilităţi sanitare. Legea respectivă a fost semnată de preşedintele Traian Băsescu în 2007.

Odată cu închiderea Centrului Medical Sulina, pacienţii vor fi transportaţi până la Tulcea cu ambulanţa-şalupă. Drumul durează, însă, peste trei ore, iar asta ar putea fi fatal pentru unii pacienţi.

Datorită fondurilor proprii, centrul medical este în continuare deschis. O soluţie ar fi ca în locul spitalului să fie înfiinţat un Centru Medical de Prim Ajutor.

„Ne susţin cei de la primărie, sperăm într-o rezolvare favorabilă. Chiar dacă ne schimbăm meseria, aici locurile de muncă sunt puţine”, spune o asistentă de la spital, citată de Antena 3.

Un ajutor neaşteptat ar putea veni, însă, din altă parte. În momentul în care au luat decizia închiderii spitalului, oficialii Ministerului Sănătăţii au omis convenţia internaţională privind ocrotirea vieţii umane pe mare, semnată de preşedintele Băsescu.

„Despre acest document am aflat recent, că altfel l-am fi introdus în memoriile trimise ministrului Cseke”, a declarat Vasile Gudu, prefectul de Tulcea.

Centrul Medical Sulina mai are fonduri doar pentru o lună. După aceea, personalul medical trebuie să-şi caute de lucru în altă parte. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.