Acasă Uncategorized Baia Mare: USL a câştigat postul de primar la Baia Mare

Baia Mare: USL a câştigat postul de primar la Baia Mare

DISTRIBUIȚI

100794 – 09052011 – Reprezentantul USL, Cătălin Cherecheş, ar fi obţinut la numărătoare 51,5% din voturile exprimate duminică la alegerile pentru postul de primar al municipiului Baia Mare, susţin surse neoficiale. Pe locul doi s-ar fi clasat Mihai Dolha 22% (independent, fost PSD), în timp ce reprezentantul PDL, Mircea Pătraşcu, s-a clasat pe locul al treilea, cu 13%. Rezultatele oficiale vor fi făcute publice în cursul zilei de luni.

Sapte candidaţi şi-au disputat duminică voturile alegătorilor băimăreni pentru funcţia de primar, pe locul lăsat liber de fostul edil Cristian Anghel, condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu.

La alegerile pentru funcţia de primar al Băii Mari au candidat şapte persoane, majoritatea lideri locali care au migrat dintr-un partid în altul: Mihai Pătraşcu (intrat de curând în PDL), Cătălin Cherecheş (susţinut de USL), Ciprian Cherecheş (PRM), Petru Tomoiagă (Partidul Verzilor), Doru Dăncuş (PNŢCD) şi independenţii Mircea Dolha (fost PNL şi PSD) şi Vasile Vlaşin (deşi este membru PDL). – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.