Acasă Uncategorized Bruxelles: UE va impune taxe antisubvenţie pentru produse din China

Bruxelles: UE va impune taxe antisubvenţie pentru produse din China

DISTRIBUIȚI

101073 – 18052011   Uniunea Europeana va impune o serie de taxe antisubventie produselor importate din China. Taxele care vor varia de la 4 la 12% vor fi aplicate hartiei de tipar de inalta calitate din China, folosita pentru brosuri, reviste si cataloage. „Este pentru prima data cand luam masuri impotriva subventionarii strategice si directionate a unei industrii specifice, de catre guvernul chinez”, a declarat John Clancy, comisar european pe probleme de comert al UE, citat de Euractiv.

Dupa ce a constat ca producatorii chinezi de hartie de calitate superioara isi exporta produsele la preturi de dumping in comunitatea europeana, UE a decis, de asemenea, sa impuna taxe antidumping variind de la 8 la 35,1%, in functie de producator.

Taxele duale vor fi aplicate in urmatorii cinci ani si ar putea fi prelungite, in cazul in care producatorii europeni considera ca expirarea termenului conduce la o reaparitie a prejudiciului asupra industriei europene de hartie, sustine Comisia Europeana.

Investigatia care a durat 15 luni a concluzionat ca guvernul chinez a subventionat hartie fina prin oferirea de imprumuturi ieftine, alocarea de terenuri sub valoarea pietii si acordarea de stimulente fiscale diferite, care au avut un efect negativ semnificativ asupra performantelor financiare si operationale a pietei europene.

Un oficial al Comisiei Europene a refuzat sa spuna daca exista alte taxe antisubventie care urmeaza sa fie aplicate produselor chinezesti, insistand ca masurile duale luate de UE sunt conforme Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC). – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.