Acasă Uncategorized Bucuresti: Curtea Constituționala se mai gandeste

Bucuresti: Curtea Constituționala se mai gandeste

DISTRIBUIȚI

100881 – 11052011 – Discuțiile privind sesizarea PSD referitoare la decizia camerei Deputaților de a acorda grupului independenților conducerea Comisiei de Buget a fost amânată de magistrații Curții Constituţionale pentru 18 mai, motivând că până în acest moment nu există un punct de vedere transmis din partea forului legislativ. PSD susține că prin această decizie se încalcă principiul reprezentativităţii politice în conformitate cu votul dat de electorat şi nu s-a respectat algoritmul politic rezultat din alegeri.

53 de deputați PSD au sesizat CCR în 21 aprilie cu privire la neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8 din 12 aprilie. Camera deputaților a adoptat în 12 aprilie un proiect de hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care preşedinţia Comisiei de buget revine grupului parlamentar al independenţilor.  Opoziţia nu a votat această decizie,

 

 

 

 

 

 

 

 reclamând că deputaţii nu au intrat la timp în posesia documentului.

Deputatul independent Eugenia Barna a fost aleasă, pe 3 mai, preşedinte al Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor, în absenţa opoziţiei care s-a retras de la lucrări în semn de protest. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.