Acasă Uncategorized Bucuresti: George Maior, chemat in Parlament

Bucuresti: George Maior, chemat in Parlament

DISTRIBUIȚI

101248 – 24052011 – Comisia parlamentară de control a SRI l-a invitat convocat astăzi, pe directorul SRI, George Maior, la audieri. Chemarea şefului SRI în faţa parlamentarilor a intervenit după izbucnirea scandalului din vămi şi este de presupus că discuţiile din comisie vizează dosarul Banias-Mironescu. Având în vedere reţinerea lui Laurenţiu Mironescu într-o perioadă în care acesta era cercetat de procurorii anticorupţie, parlamentarii vor să afle în ce măsură celelalte instituţii ale statului cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale au avertizat asupra riscurilor pe care le presupune numirea acestuia într-o funcţie publică de o asemenea importanţă. Directorul SRI a refuzat orice comentariu public înaintea audierilor, care au început la orele 15.00. Luni dimineaţa, procurorii şi poliţiştii au percheziţionat peste 50 de adrese din Bucureşti şi Constanţa, într-un dosar de contrabandă şi evaziune fiscală,

 

 

 

 

 

 

 

ale cărui fire au condus până la cele mai înalte funcţii din MAI. În acest moment, procurorii au început urmărirea penală împotriva mai multor persoane şi au emis mai multe mandate de reţinere, cel mai important nume fiind al fostului secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu. De asemenea, şi împotriva senatorului PDL Mircea Banias a început urmărirea penală. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.