Acasă Uncategorized Bucureşti: Căldura va fi subvenţionată numai pentru persoanele cu venituri mici

Bucureşti: Căldura va fi subvenţionată numai pentru persoanele cu venituri mici

DISTRIBUIȚI

100903 – 12052011 –  Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale îi vor prezenta premierului Emil Boc, în perioada următoare, o serie de variante de lucru pentru acordarea ajutorului de căldură, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei de miercuri.“Subvenţia pentru căldură nu va mai fi acordată astfel încât să beneficieze toate persoanele indiferent de venit. Principiul se va schimba, însă persoanele cu venituri mici vor fi protejate în continuare”, a precizat Ioana Muntean. Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului a subliniat că “Guvernul doreşte ca banii din taxe şi impozite să fie utilizaţi eficient şi ajutoarele de încălzire să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie, nu la persoanele cu venituri consistente sau la agenţii economici care desfăşoară activităţi în blocuri de locuinţe”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.