Acasă Uncategorized Bucureşti: Cooperarea româno-turkmenă va fi consolidată, cu accent deosebit pe securitatea energetică

Bucureşti: Cooperarea româno-turkmenă va fi consolidată, cu accent deosebit pe securitatea energetică

DISTRIBUIȚI

100926 – 12052011 –  Preşedintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, efectuează o vizită oficială de trei zile în România, în perioada 11 – 13 mai 2011. Această întâlnire la nivel înalt are loc ca răspuns la vizita oficială efectuată de preşedintele României, Traian Băsescu, în Turkmenistan, în iulie 2009.Cei doi preşedinţi, evocând Declaraţia Comună la nivel înalt adoptată la Aşgaba , la 22 iulie 2009, au convenit joi asupra necesităţii consolidării cooperării într-o gamă largă de domenii, cu accent deosebit pe securitatea energetică, se spune într-un comunicat al Administraţiei Prrezidenţiale. „Părţile au exprimat sprijinul privind diversificarea surselor de aprovizionare şi rutelor de transport energetic ca precondiţie esenţială pentru asigurarea securităţii energetice la nivel regional şi global şi au convenit să continue dezvoltarea parteneriatului energetic reciproc avantajos.

 

 

 

 

 

Părţile subliniază importanţa acordată livrărilor de gaze naturale turkmene în direcţia europeană, inclusiv prin proiectele prioritare pentru România, Nabucco şi AGRI. Având în vedere potenţialul semnificativ al României şi Turkmenistanului, cei doi preşedinţi au subliniat importanţa extinderii cooperării în domenii precum industria, IT, construcţiile şi infrastructura, transporturile, managementul apei, agricultura. Au exprimat, de asemenea, disponibilitate pentru intensificarea relaţiilor lor în domeniile educaţiei şi culturii. Cei doi preşedinţi au convenit, totodată, să intensifice cooperarea între România şi Turkmenistan în proiecte regionale de interes reciproc, în regiunile Mării Negre şi Mării Caspice. Pentru atingerea acestor obiective, cei doi preşedinţi au decis să mandateze guvernele lor să elaboreze un plan de acţiune privind implementarea Declaraţiei Comune la nivel înalt din 2009. Cei doi şefi de stat au avut, de asemenea, un schimb de opinii pe teme de interes reciproc de pe agenda regională şi internaţională şi au decis să încurajeze consultări regulate între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Turkmenistanului. În mod particular, au convenit întărirea cooperării bilaterale în perspectiva intensificării relaţiilor UE-Turkmenistan, sporirii rolului şi prezenţei UE în Asia Centrală, în contextul mai amplu al strategiei UE pentru regiune.

Ambele părţi au fost de acord în ceea ce priveşte necesitatea continuării cooperării şi sprijinului reciproc, în special în cadrul organizaţiilor internaţionale, cu scopul promovării păcii şi securităţii internaţionale. Părţile au convenit să extindă colaborarea în combaterea extremismului, terorismului, traficului de droguri şi crimei organizate. Ambii şefi de stat au condamnat cu fermitate terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă şi au exprimat interesul privind consolidarea cooperării în lupta împotriva tuturor ameninţărilor la adresa securităţii regionale şi internaţionale”, se mai spune în comunicat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.