Acasă Uncategorized Bucureşti: Doi generali şi alţi 110 militari, trimişi în judecată pentru fraudarea...

Bucureşti: Doi generali şi alţi 110 militari, trimişi în judecată pentru fraudarea concursurilor la şcolile militare

DISTRIBUIȚI

101006 – 16052011 –   112 cadre militare, dintre care doi generali, 24 de ofiţeri, 15 subofiţeri şi maiştri militari şi 71 de caporali, au fost trimise în judecată pentru fraudarea concursurilor pentru ocuparea unor posturi. Cercetarea DNA priveşte concursurile organizate în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în unităţile din Breaza şi Piteşti.Printre cadrele militare trimise în judecată se numără fostul adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane, Marian Ion, şi fostul şef al Direcţiei de Instrucţie şi Doctrine din cadrul Statului Major General din MapN, Mihai Chiriţă.În perioada 2009-2010, în Breaza şi Piteşti au fost organizate mai multe concursuri de selecţie a unor candidaţi pentru a deveni militari profesionişti, precum şi selecţii pentru elevi sau studenţi în vederea admiterii la o serie de instituţii de învăţământ militar. Concurenţii ar fi trebuit să treacă două probe eliminatorii psihologice şi de aptitudini fizice.

 

 

 

 

Cadrele militare sunt acuzate de procurori că s-au folosit de funcţiile lor pentru a facilita promovarea unora dintre candidaţi, primind sume de bani pentru serviciile lor. DNA a stabilit că inculpaţii au pretins şi au primit de la candidaţi de peste 82.000 euro.

În perioada 2009-2010, generalul de brigadă Ion Marian a exercitat presiuni asupra inculpatului colonel Richea Constantin, comandantul Centrului Zonal Breaza (preşedinte al comisiei de selecţie), pentru a-l determina să favorizeze anumiţi candidaţi care susţineau probe în vederea selecţiei la respectiva unitate.

„Modalitatea practică gândită de inculpatul Ion Marian a constat în aceea că, de fiecare data, îl trimitea pe finul său, inculpatul maistru militar Din Dragoş, cu o serie de bileţele pe care erau scrise numele candidaţilor pentru a le preda comandantului Centrului Zonal Breaza. Acest mod de relaţionare avea în vedere conspirarea activităţilor frauduloase, în sensul evitării discuţiilor telefonice”, explică procurorii DNA.

Cel de-al doilea general inculpat în acest caz, Chiriţă Mihai, a susţinut zece candidaţi la un concurs, exercitând presiuni asupra comandantul unităţii din Piteşti.

Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.