Acasă Uncategorized Bucureşti: Preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste: România reprezintă un model de urmat în...

Bucureşti: Preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste: România reprezintă un model de urmat în privinţa relaţiilor dintre Biserică şi Stat

DISTRIBUIȚI

101069 – 18052011   Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe John Upton, preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, în cadrul unei delegaţii din care au făcut parte Otniel Bunaciu, preşedintele Cultului Creştin Baptist din România, şi Ionel Tuţac, secretar general.

Cu această ocazie, preşedintele Traian Băsescu a subliniat importanţa participării echitabile şi benefice a tuturor cultelor şi bisericilor creştine din România la binele comun, în acord cu principiile garantate prin Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor din România.

Preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste a subliniat că în momentul de faţă România reprezintă un model demn de urmat în privinţa relaţiilor dintre Biserică şi Stat, în spiritul cooperării şi al solidarităţii. De asemenea, John Upton a mulţumit pentru sprijinul acordat şcolilor baptiste din România.

Şeful statului şi-a exprimat recunoştinţa faţă de contribuţia comunităţii baptiste din România la fondul umanitar al Alianţei Mondiale Baptiste destinat victimelor din Haiti şi Japonia, subliniind importanţa misiunii sociale promovate de Cultul Creştin Baptist în societatea românească şi în lume. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.