Acasă Uncategorized Bucureşti: Prefectul Capitalei una vorbeste şi alta face

Bucureşti: Prefectul Capitalei una vorbeste şi alta face

DISTRIBUIȚI

100777 – 08052011 –

Primarul general al Capitaeli, Sorin Oprescu, a respectat toate termenele legale in privinta organizarii referendumului local, tinand insa cont si de discutiile si disputele dintre reprezentantii partidelor din Consiliul General, singurul organ abilitat sa stabileasca forma finala a intrebarilor supuse atentiei cetatenilor, dar si de scrisoarea celor 50 de organizatii ale societatii civile care au cerut reevaluarea Hotararii de Consiliu privind referendumul, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA. „Primarul general a avut in vedere in acest demers faptul ca, din bugetul local, urmeaza sa se cheltuiasca o suma importanta de bani, iar numarul intrebarilor supuse votului cetatenilor poate modifica substantial aceste cheltuieli. Astfel, conform prevederilor legale, pentru fiecare intrebare va exista cate un buletin de vot, deci, in cazul reducerii numarului de intrebari, numarul buletinelor de vot va fi

 

 

De asemenea, primarul general a stabilit pentru luni, 9 mai, la ora 17:00, o intalnire cu liderii de grup din Consiliul General, cerandu-le in mod expres sa vina cu un mandat clar de la partidul pe care il reprezinta asupra variantei finale de intrebari. In privinta sumelor pentru organizarea referendumului constatam ca PDL Bucuresti se afla intr-o grava eroare intrucat, prin Hotararea de Consiliu adoptata, se specifica foarte clar ca sumele necesare se vor disponibiliza din fondul de rezerva. Avand in vedere ca sumele destinate referendumului pot fi semnificativ mai mici prin reducerea numarului de intrebari, primarul general a ales sa respecte banii contribuabililor, asteptand decizia finala a partidelor, urmand ca apoi sa dispuna asupra sumelor destinate organizarii. De altfel, intarzierile invocate atat de PDL Bucuresti cat si de inaintasul lor, Prefectul Capitalei sunt interpretabile, avand in vedere ca Legea 3/2000 permite ca anuntul efectiv al organizarii referendumului si pasii ulteriori lui sa fie facuti cu “cel putin 20 de zile inaintea desfasurarii acestuia”. Avand in vedere ca data stabilita este 19 iunie, cele 20 de zile prevazute de lege sunt respectate. In aceste conditii, primarul general face apel la reprezentantii tuturor partidelor din Consiliul General sa inceteze cu jocurile politice si luptele marunte nascute din interese meschine de grup si sa dea dovada de respect si bun simt fata de cetatenii Bucurestiului care i-au votat si din banii carora se va organiza acest referendum. Consultarea populatiei in legatura cu modul de organizare administrativa a Bucurestiului este un lucru extrem de serios, care trebuie facut cu responsabilitate”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.