Acasă Uncategorized Bucureşti: Premieră în România: Operaţie de transplant cu ficat împărţit

Bucureşti: Premieră în România: Operaţie de transplant cu ficat împărţit

DISTRIBUIȚI

– 100723 – 06052011 – Specialiştii de la Institutul Clinic Fundeni au realizat în premieră o operaţie de transplant cu ficat împărţit. Două vieţi au putut fi salvate, după ce ficatul unui tânăr, aflat în moarte cerebrală, a fost donat unor bolnavi.

Un singur ficat disponibil şi doi tineri de 17 şi 24 de ani care se luptau cu moartea. Ambii aveau nevoie urgentă de un transplant. Trebuia făcută o alegere, însă profesorul Irinel Popescu, împreună cu două echipe de medici, le-au dat o nouă şansă la viaţă ambilor pacienţi.

„Având de ales între două cazuri la fel de grave, am luat această decizie,

 să efectuăm ceea ce se cheamă operaţie de transplant cu ficat împărţit. Operaţiile, ambele au fost foarte dificile tehnic. În primul rând, operaţia de împărţire a ficatului a fost dificilă. Fiecăruia dintre cei doi primitori trebuie să îi ajungă o porţiune de ficat care să îi asigure supravieţuirea imediată”, a explicat doctorul Irinel Popescu, citat de Realitatea Tv. 

 

Operaţiile s-au efectuat după tehnica transplantului de la donator în viaţă, precum mamă, tată sau rude apropiate. În timp, fragmentul de ficat implantat se regenerează şi ajunge la dimensiuni normale. Familiile pacienţilor văd realizarea medicilor drept o minune.

„Au zis că se simte foarte bine, că analizele au ieşit bune. Eu i-am dat prima viaţă băiatului, iar domnul profesor Irinel Popescu i-a dat a doua viaţă. Îi mulţumesc din tot sufletul”, a spus mama unuia dintre pacienţi.

Cele două vieţi au putut fi salvate după ce familia unui tânăr, intrat în moarte cerebrală în urma unui accident rutier, a decis să îi doneze ficatul.

În România, numărul donatorilor este mic în comparaţie cu numărul tot mai mare al pacienţilor cu boli grave. Astfel, operaţia de transplant cu ficat împărţit reprezintă o bună soluţie. –  www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.