Acasă Uncategorized Bucureşti: Romania a urcat cu cinci pozitii in topul mondial al celor...

Bucureşti: Romania a urcat cu cinci pozitii in topul mondial al celor mai pasnice tari din lume

DISTRIBUIȚI

101336 – 27052011 – Romania a urcat cu cinci pozitii in topul mondial al celor mai pasnice tari din lume, potrivit Indicelui mondial al pacii (GPI), ajungand pe pozitia 40, dupa o deteriorare accentuata a situatiei anul trecut, pe fondul instabilitatii politice si incertitudinii economice. In 2008, Romania se afla pe pozitia 24, in 2009 pe 31, iar in 2010 pe 45. Anul acesta, Romania a obtinut 1,74 puncte si se afla pe locul sapte in regiune. Dintre vecini, Romania este devansata numai de Ungaria, care ocupa pozitia 20, cu 1,49 de puncte. Bulgaria ocupa locul 53 (1,84 puncte), fiind urmata, pe locul 59, de R.Moldova (1,89 puncte). Ucraina se afla pe pozitia 69, la egalitate cu Swaziland, iar Serbia pe 84. Europa Centrala si de Est este, in medie, a treia in topul celor mai pasnice regiuni din lume, dupa America de Nord. Nivelul pacii in aceasta regiune scazuse in 2010, partial in urma crizei financiare globale.
Tarile care au aderat la UE in 2004 sunt cele mai pasnice, Cehia intrand pentru prima data in top 10 (locul 5), iar Slovenia urcand pe pozitia a 10-a. La polul opus, tarile din Balcani, care nu au fost incluse in blocul european, ocupa pozitiile de la 59 la 89, in timp ce statele din Caucaz si Asia Centrala au scazut in top. Scorul Ucrainei a inregistrat a doua imbunatatire ca marime din regiune, dupa cel al Georgiei, ceea ce reflecteaza stabilitatea politica sporita ce a insotit victoria lui Viktor Ianukovici la alegerile prezidentiale din anul 2010 si succesul sau in crearea unei coalitii parlamentare si in instalarea unui guvern loial. De asemenea, relatiile cu Rusia s-au imbunatatit in 2010. In amsamblu, situatia pacii in lume s-a deteriorat pentru al treilea an la rand, potrivit GPI, care subliniaza amenintarea continua a terorismului.
Raportul ia in considerare 23 de indicatori, de la nivelul cheltuielilor militare din tara, pana la relatiile cu tarile invecinate si respectul fata de drepturile omului. Potrivit datelor din 2011, Libia (locul 143) a inregistrat cea mai mare scadere – cu 83 de pozitii. Ea este urmata de Bahrain (123), care a pierdut 51 de locuri, si de Egipt (73), care a scazut cu 24 de pozitii. –
www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.