Acasă Uncategorized Bucureşti: Senatorul Titus Corlăţean condamnă implicarea MAE în activităţi de partid de...

Bucureşti: Senatorul Titus Corlăţean condamnă implicarea MAE în activităţi de partid de către ministrul Baconschi

DISTRIBUIȚI

100835 – 10052011 – Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a luat cunoştinţă cu surprindere că o scrisoare deschisă adresată de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, membrilor PDL, şi care privea campania internă de alegeri din acest partid, a fost expediată de pe adresa de mail a biroului de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

Preşedintele Comisiei constată, de asemenea, cu surprindere, că ministrul Baconschi „nu are nimic să-şi reproşeze” în urma acestei regretabile acţiuni. Ministrul Baconschi susţine, pe de o parte, că nu a fost folosită nici o structură a MAE în această operaţiune, dar nu explică în ce fel a ajuns comunicatul întocmit de domnia sa, şi care avea ca destinatar PDL, la biroul de presă al unei instituţii publice, instituţie care ar trebui să nu fie atrasă în campaniile interne de partid.

“Dacă acţiunea Biroului de presă al MAE a fost o eroare, aşa cum susţine ministrul, aşteptăm sancţiuni pentru cei responsabili de ea şi care au acceptat să-şi încalce statutul de membru al corpului diplomatic românesc. Dacă însă a fost vorba de o comandă politică venită chiar din partea ministrului, şi nerecunoscută public, atunci sancţiunea îl priveşte direct pe ministrul Baconschi, de la care aşteptăm să-şi asume răspunderea politică pentru asemenea gesturi. Reamintim faptul că în alte state membre ale Uniunii Europene, miniştrii care au folosit în interes propriu infrastructura instituţiilor pe care le conduceau, şi-au prezentat demisia. Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului condamnă ferm folosirea instituţiilor statului în activităţi interne de partid şi solicită ministrului de externe, Teodor Baconschi, să clarifice neîntârziat această situaţie regretabilă şi să adopte o conduită politică de tip european, firească în acest gen de situaţii, adică demisia de onoare”, se spune într-un comunicat al Comisiei de politică externă a Senatului. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.