Acasă Uncategorized Bucureşti: Senatorul Titus Corlăţean îl interpelează pe şeful Executivului în legătură cu...

Bucureşti: Senatorul Titus Corlăţean îl interpelează pe şeful Executivului în legătură cu acordul de finanţare din partea Norvegiei

DISTRIBUIȚI

100691 – 05052011 – Vicepreşedintele PSD responsabil cu relaţiile internaţionale, senatorul Titus Corlăţean, a adresat în cursul acestei săptămâni o interpelare prim-ministrului Emil Boc, precum şi Ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu. Interpelarea se referă la semnarea şi negocierea acordului bilateral de finanţare cu Norvegia în baza acordului dintre Regatul Norvegiei şi Uniunea Europeană.

Mai exact, la data de 20 iulie 2010 a fost semnat acordul dintre Regatul Norvegiei şi Uniunea Europeană pentru finanţarea cu titlu nerambursabil a unor proiecte pentru statele central şi est-europene recent admise în Uniunea Europeană. În baza acestui acord, guvernele statelor direct interesate, între care şi România, urmau să negocieze acorduri bilaterale cu statul finanţator pentru alocarea resurselor bugetare corespunzătoare diferitelor proiecte de interes în plan naţional.

Guvernul norvegian a prevăzut o alocare, pentru diferite proiecte din România, la nivelul unui buget de 300 de milioane de euro.

Nici până la această dată, guvernul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instituţia titulară a mandatului de negociere cu autorităţile norvegiene, nu a finalizat procedura de negociere şi semnarea acordului cu guvernul norvegian.

Titus Corlăţean solicită conducerii Executivului să precizeze ce măsuri intenţionează să adopte pentru accelerarea procesului de negociere şi semnare a acordului bilateral cu Norvegia, stat interesat să finanţeze proiecte de dezvoltare în România şi care este data limită până la care intenţionează să finalizeze procedura de semnare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.