Acasă Uncategorized Bucureşti: Traian Băsescu se ia, mai nou, de BNR

Bucureşti: Traian Băsescu se ia, mai nou, de BNR

DISTRIBUIȚI

101318 – 26052011 – Preşedintele Traian Băsescu a lansat joi, într-un interviu acordat Radio România Actualităţi, un „apel” pentru postul de prim-ministru al guvernului, declarând că există mulţi lideri de valoare care ar putea ocupa acest post, dar care nu par interesaţi. El nu a ezitat să trimită, în acest sens, o săgeată otrăvită în direcţia Băncii Naţionale, întorcând astfel dojeana pe care „a îndrăznit” să o facă ieri guvernatorul Mugur Isărescu l-a adresa lui Emil Boc şi a politicienilor în general. „Sunt foarte mulţi care dau lecţii, iar BNR este un continuu profesor. Una este să dai din gură şi alta este să ai pe spate responsabilitatea pentru o ţară. Sunt foarte mulţi care preferă să dea lecţii decât să vină să mişte lucrurile. Pot enumera vreo zece oameni foarte deştepti, foarte apreciaţi, care dau înapoi dacă ar fi vorba să fie ministru de Finanţe sau prim ministru. Dau un semnal acelor domni care dau lecţii toată ziua.

 

 

 

 

 Vreau să văd unul la televizor să anunţe că ar vrea să fie prim-ministru”, a spus Traian Băsescu. O afirmaţie care ar putea confirma zvonurile din ultima perioadă potrivit cărora preşedintele ar fi fost refuzat, pe rând, de mai mulţi specialişti de marcă, în special de la BNR, pentru preluarea şefiei guvernului.

Pe de altă parte, pentru că acum nu poate fi vorba despre schimbarea din funcţie a lui Emil Boc, Traian Băsescu a mai spus că ”cel care decide o remaniere este prim-ministrul” şi că ”este o modă să îl desconsideri pe un ministru care nu vine toată ziua la televizor sau nu face conferinţe de presă suficient de dese sau nu e în atenţia continuă a publicului. Eu apreciez miniştrii după altceva”.

Surse democrat-liberale susţin că, după ce a câştigat şefia partidului pentru încă un mandat, Emil Boc ar fi trebuit să cedeze funcţia de premier, însă se pare că acest lucru nu îl face deocamdată, iar Traian Băsescu nu se poate certa „pe faţă” cu el. Boc are în mânecă o altă variantă, cea a remanierii, la care va trece, potricit surselor citate, până la finalul actualei sesiuni ordinare parlamentare. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.