Acasă Uncategorized Bucureşti: Vanghelie în Ferentari: “Când vin ziariştii la noi, le dăm cadou...

Bucureşti: Vanghelie în Ferentari: “Când vin ziariştii la noi, le dăm cadou un inel sau un ceas, nu le luăm”

DISTRIBUIȚI

– 100762 – 06052011 – Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a vizitat, vineri, împreună cu vicepreşedintele grupului socialist din PE, Hannes Swoboda, o grădiniţă şi o şcoală din cartierul Ferentari, el prezentându-i oficialului european proiectele pe care le desfăşoară în ceea ce priveşte copiii romi.

Vanghelie l-a invitat pe Swoboda la Bucureşti pentru a discuta despre noua strategie privind problematica romilor la nivel european, el exprimându-şi, în faţa vicepreşedintelui grupului socialist din PE, speranţa ca administraţia publică locală să fie inclusă în această strategie şi ca unul dintre proiectele importante să se facă în Sectorul 5.

 

„Încercăm să avem sprijinul vicepreşedintelui Swoboda pentru a obţine bani europeni – acum vrem să dovedim ce am reuşit să facem – şi ca să ne susţină ca administraţia locală să fie inclusă în viitoarea strategie. Sunt cu paşi mărunţi. Nimic nu se poate face rapid”, a spus Vanghelie în faţa grădiniţei de copii nr. 54 „Mihai Eminescu” de pe Calea Ferentari, transmite Realitatea Tv.

Împreună cu Swoboda, Vanghelie a vizitat sălile în care copii romi stăteau alături de copii români şi i-a prezentat oficialului european facilităţile pe care le-a adus în grădiniţă, cea mai importantă fiind un laborator cu 12 calculatoare dotate cu acces la internet.

După vizitarea grădiniţei, un ansamblu de copii romi preşcolari, în costume tradiţionale, a prezentat un dans specific, după care au purtat un dialog cu oaspeţii lor. Vanghelie s-a împrietenit repede cu copiii, care ştiau că este primar.

„A venit aici cu domnul Swoboda să ne ajute – e un om foarte important – să schimbăm puţin faţa cartierului ăsta al nostru. Să rămână aşa, că suntem cei mai buni la bătaie, da? Avem cele mai frumoase fete, dar să schimbăm puţin zona, un pic, să nu mai zică cei de la presă că, dacă vin aici pe la noi, rămân fără inel, da? Că nu e aşa. Când vin, le dăm cadou un inel sau un ceas numai pentru faptul că au trecut pe la noi prin cartirer, da? Şi dacă ne supără îi şi batem! Dar doar dacă ne supără!”, le-a spus Vanghelie râzând copiilor. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.