Acasă Uncategorized Cahul, Republica Moldova: Forum Agricol Transfrontalier România – Republica Moldova

Cahul, Republica Moldova: Forum Agricol Transfrontalier România – Republica Moldova

DISTRIBUIȚI

101329 – 26052011 – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără va participa în data de 27 mai 2011 la Forumul Agricol Transfrontalier România – Republica Moldova care se va desfăşura la Cahul. Unul dintre obiectivele acestei manifestări îl constituie transparenţa şi accesul producătorilor şi al IMM-urilor din industria agro-alimentară la informaţia din legislaţie, reglementari fitosanitare, standarde de calitate, condiţii de import-export, reglementări vamale, puncte de informare, instrumente şi mecanisme de finanţare-creditare. De asemenea, prin intermediul acestui Forum se doreşte promovarea cooperării bilaterale România – Republica Moldova, prin creşterea încrederii între producători/fermieri şi prelucrători, la nivel bilateral, ameliorarea climatului de afaceri, precum şi stimularea schimbului de experienţă şi bune practici. În deschiderea Forumului, Valeriu Tabără va prezenta, împreună cu omologul său din Republica Moldova, Vasile Bumacov, strategiile României în domeniul agricol şi, respectiv, ale Republicii Moldova. Totodată, în cadrul sesiunii plenare a acestui Forum, vor fi prezentate scheme de finanţare şi ajutoare de stat pentru producătorii agricoli, precum şi importanţa managementului modern în agricultură şi exemplificarea unor cazuri de succes în asocierea producătorilor şi aplicarea managementului modern în agricultură. În acest sens, România şi Republica Moldova vor prezenta, fiecare, câte un caz. În partea a doua a zilei, lucrările forumului vor fi structurate pe ateliere de lucru care vor fi co-moderate de câte un specialist din România şi Republica Moldova, pe următoarele domenii: viticultură-vinificaţie, legumicultura, pomicultura, zootehnie, apicultură, cereale şi plante tehnice. În cadrul Forumului va avea loc o expoziţie agricolă unde participanţii vor avea posibilitatea să expună produse apicole, seminţe, produse agroalimentare, produse animaliere şi vegetale, produse fitosanitare, îngrăşăminte, instalaţii de răcire etc. – www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.