Acasă Uncategorized Fregata “Regele Ferdinand” a executat 70 de misiuni specifice în cadrul operaţiei...

Fregata “Regele Ferdinand” a executat 70 de misiuni specifice în cadrul operaţiei de impunere a embargoului asupra Libiei

DISTRIBUIȚI

100942 – 13052011 –  Fregata „Regele Ferdinand”, care şi-a început pe 30 aprilie acţiunile în cadrul operaţiei de impunere a embargoului asupra Libiei în Marea Mediterană, a executat, până în prezent, 70 de misiuni specifice. Starea de sănătate şi moralul membrilor echipajului românesc sunt foarte bune, conform Ministerului Apărării. Fregata are ca misiuni principale patrularea şi monitorizarea navelor din zona de responsabilitate, interogarea şi controlul navelor suspecte de transport de arme şi mercenari către Libia. Gruparea navală sub comandă NATO, din care face parte fregata românească, are în compunere 20 de nave, iar în statul major al acesteia sunt şi doi ofiţeri din Forţele Navale Române. În perioada 17-19 mai, după încheierea primei etape de misiune în raionul maritim, fregata îşi va reface capacitatea operaţională într-un port din sudul Europei stabilit de conducerea grupării.

 

 

 

 

 

Fregata “Regele Ferdinand”, comandată de comandorul Mihai Panait şi având la bord un echipaj alcătuit din 205 marinari, a părăsit Portul Constanţa la 22 aprilie pentru a participa, timp de trei luni, la operaţia “Unified Protector”.

Operaţia “Unified Protector” a fost instituită de NATO la data de 23 martie, pentru impunerea embargoului asupra armelor împotriva Libiei, în conformitate cu Rezoluţia nr. 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.

La data de 22 martie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a hotărât participarea României cu forţe şi mijloace la misiunea de impunere a unui embargo asupra armelor împotriva Libiei, constând în fregata „Regele Ferdinand” şi doi ofiţeri de stat major. Executivul a adoptat, la 23 martie, Hotărârea de Guvern nr. 270 privind suplimentarea bugetului M.Ap.N. pe anul 2011 cu suma de 19.164.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru participarea la operaţia „Unified Protector”.

Nava militară românească a mai participat, în anii 2005, 2007, 2008 şi 2010, la operaţia NATO „Active Endeavour” în Marea Mediterană, unde a executat misiuni specifice de prevenire şi combatere a terorismului şi a traficului ilegal, alături de alte nave şi forţe aflate sub comandă NATO. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.