Acasă Uncategorized New York: Ministrul Borbely caută investiţii americane pentru proiectele de mediu din...

New York: Ministrul Borbely caută investiţii americane pentru proiectele de mediu din România

DISTRIBUIȚI

100710 – 05052011 – Ministrul László Borbély, aflat în Statele Unite ale Americii în calitate de preşedinte al celei de-a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (CSD19), s-a întâlnit cu Lisa Jackson, preşedintele Agenţiei americane de Protecţie a Mediului (EPA), instituţie omoloagă Ministerului Mediului şi Pădurilor din România.

În cadrul discuţiilor bilaterale cu înaltul oficial american, László Borbély a prezentat oferta României cu privire la memorandumul de înţelegere dintre cele două state în domeniul prevenirii inundaţiilor. Totodată, cei doi au discutat despre posibile investiţii americane privind reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă din România şi decontaminarea siturilor poluate. În acest sens, România va înainta o scrisoare de intenţie către Agenţia americane de Protecţie a Mediului.

László Borbély s-a întâlnit şi cu Andrew Steer, trimisul special pentru schimbări climatice al Băncii Mondiale, pe care l-a asigurat că, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, va propune în Guvernului României un pachet de iniţiative comune privind efectuarea de studii pentru reducerea emisiilor de CO2 în România şi pregătirea unor proiecte de decontaminare a siturilor poluate din ţara noastră.

Pe linia atragerii investiţiilor străine privind problematica mediului, ministrul László Borbély a discutat cu Bijan Kian, membru în consiliul de administraţie al EXIMBANK, căruia i-a prezentat oportunităţile pe care ţara noastră le poate oferi în acest domeniu. Oficialul bancar a apreciat propunerile ministrului român şi şi-a manifestat interesul faţă de aceste posibile investiţii. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.