Acasă Uncategorized Percheziții în București și Constanța. Senatorul PDL Mircea Banias, audiat la DNA

Percheziții în București și Constanța. Senatorul PDL Mircea Banias, audiat la DNA

DISTRIBUIȚI

101202 – 23052011 – În această dimineață, senatorul PDL Mircea Banias a fost adus de Poliție, sub escortă, la DNA. Este aşteptat ca la DNA să ajungă şi secretarul general al MAI, Laurenţiu Mironescu. Parlamentarul a fost urmărit penal pentru favorizarea infractorului, într-un dosar privind o returnare ilegală de TVA de 60 de milioane de euro. DNA îl suspecta pe Banias că l-a sprijinit pe libanezul Said Baaklini să exporte în Guineea patru motoare de la UCM Reşiţa şi să recupereze, ilegal, 60 de milioane de euro, contravaloarea TVA. Exportul celor patru motoare a fost oprit în urma intervenției SRI, care a semnalat insistent celorlalte autorități schema şi persoanele implicate. De asemenea, în timpul anchetei, procurorii au descoperit  că legătura dintre senatorul Mircea Banias și secretarul general al MAI, Laurențiu Mironescu, ar avea interese în vamă. Ar fi vorba de relații de tipul unei structuri de crimă organizată care ar fi funcționat mai multă vreme. Mircea Banias şi Laurențiu  Mironescu sunt asociaţi într-o firmă de shipping în Constanţa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Nu se știe dacă procurorii DNA vor emite mandat de reţinere pentru Laurenţiu Mironescu, în condiţiile în care pentru Mircea Banias trebuie obţinut avizul Senatului.

Luni dimineața, procurorii și polițiștii au percheziționat 50 de adrese din Constanța și București, printre care și locuința senatorului Mircea Banias și a fratelui acestuia, Emil Banias.

De asemenea, pe lista adreselor percheziționate se află și locuința secretarului general al MAI, Laurențiu Mironescu. De anchetă sunt vizate circa 40 de persoane, printre care și şeful Vămii Bucureşti, şeful Vămii Constanţa, un poliţist de frontieră din Constanţa și mai mulţi vameşi.

Informațiile referitoare la scopul acestor percheziții sunt diferite. Pe de o parte se afirmă că sunt legate de mai multe transporturi cu TIR-uri (monitorizate de polițiștii de frontieră încă din toamna lui 2010) cu încălțăminte, îmbrăcăminte, jucării și alte produse din China, care plecau din Portul Agigea către București și Ilfov. Pe de altă parte, perchezițiile par o continuare a anchetei derulată la sfârșitul anului trecut de DNA privind rambursarea ilegală de TVA. În decembrie 2010, DNA ancheta vânzarea unor motoare industriale de la UCM Reşiţa firmei lui Said Baaklini, acesta din urmă cerând o restituire de TVA de 60 de milioane de euro, a declarat, în instanţă, că senatorul PDL Mircea Banias e „făptuitor” şi că acesta este interceptat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.