Acasă Uncategorized Vrancea: De la ”Aici sunt banii Dumneavoastră!”, în Vrancea s-a ajuns la...

Vrancea: De la ”Aici sunt banii Dumneavoastră!”, în Vrancea s-a ajuns la ”Zero bani de la Guvernul Boc pentru Vrancea!”

DISTRIBUIȚI

Marian Oprișan ii scrie direct lui Emil Boc să-i ceară bani pentru judeţ101171 – 20052011 – Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprisan, îi scrie direct premierului Emil Boc pentru a-i cere bani cu care sa modernizeze drumurile din județ. Intr-o scrisoare deschisă, Oprisan isi motiveaza demersul public prin lipsa de reactie a premierului fata de solicitarile pe care institutionala, pe care seful de judet le-a lansat pana acum între 2008 si 2011. Banii sunt necesari pentru modernizarea drumului naţional 2D, pentru repararea drumului Soveja-Coaşa-Lepşa sau a drumurilor calamitate de inundaţiile succesive cu care s-a confruntat judeţul Vrancea în ultimii ani de zile.

”Din păcate, nevoile cetăţenilor noştri nu au ajuns la urechile dumneavoastră, cel mai probabil din cauza criteriilor politice pe care le-aţi adus la Guvern şi care trag România în jos, în fiecare zi”, scrie Oprisan, care in continuare cere explicatii în legătură cu sistarea lucrărilor la DN 2 D Focşani-Ojdula-Târgu Secuiesc.

”În aceeaşi situaţie se află şi DN 2R Mărtineşti-Bogza-Dumbrăveni-Dumitreşti-Jitia şi DN 2N Jitia-Vintileasca-Bahnele pentru care am cerut în fiecare an, alocarea de sume prin Legea bugetului de stat, pentru reabilitarea lor. Aceste două drumuri sunt într-o stare jalnică, pline de gropi, afectate de alunecări de teren, nesemnalizate şi pun zilnic în pericol viaţa şi integritatea vrâncenilor care circulă pe ele. Miniştrii Transporturilor din guvernele conduse de dumneavoastră au promis de nenumărate ori alocarea de fonduri pentru aceste două drumuri, dar acest lucru, evident, nu s-a întâmplat. Asta şi pentru că parlamentarii PDL de Vrancea au votat împotriva amendamentelor la legea bugetului care vizau reabilitarea acestor drumuri”, se mai arata in scrisoarea presedintelui CJ Vrancea.

”Pe această cale am vrut să trag un semnal de alarmă în legătură cu faptul că cei care pierd în urma deciziilor nedrepte ale dumneavoastră sunt cetăţenii judeţului Vrancea. Pierd, în primul rând, pentru că PDL nu alocă, din taxele şi impozitele plătite de noi, vrâncenii, banii necesari modernizării drumurilor din judeţ. În al doilea rând, pierd prin faptul că lucrările efectuate nu sunt duse până la capăt, fapt ce duce la deteriorarea lor într-un interval de timp scurt”, mai scrie liderul local, care îl atenționează pe premier că intenționează să afișeze în județ pancarte cu mesajul „Zero bani de la Guvernul Boc pentru Vrancea”, prin care să îi informeze pe vrânceni asupra lipsei de finanțare din partea guvernului .

„Zero bani de  la  Guvernul  Boc pentru Vrancea” este mesajul pe care vrâncenii l-au perceput deja, iar, atunci când va fi cazul, mesajul lor va fi „Zero voturi pentru PDL”, indiferent care sunt oamenii puşi să candideze pe liste. „Zero voturi pentru PDL” este mesajul pe care îl vor transmite, în replică, la toate umilinţele, presiunile, minciunile şi promisiunile neonorate ale celor de la Guvern, mai scrie Marian Oprisan. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.