101114 – 19052011 – Federal Reserve, banca centrală a SUA, a pompat miliarde de dolari proaspăt tipăriţi în economia americană de la începutul crizei. Efectul inflaţiei de bani s-a văzut în preţurile alimentelor şi petrolului care au explodat, aducând mişcările de protest din lumea arabă. În 2009, administraţia Obama a derulat un program intensiv de stimulare a economiei (de natură keynesiană), în valoare de 787 miliarde dolari. Banii au mers fie în scutiri de taxe fie în programele sociale, de educaţie şi cercetare şi de infrastructură ale SUA. Banii cheltuiţi până acum se pare că nu au fost însă suficienţi pentru a determina o creştere economică susţinută. Datele oficiale arată că au fost create 510.000 locuri de muncă, cu preţul agravării problemelor fiscale ale SUA, care au ajuns la un un deficit fiscal şi o datorie publică record. Pentru a creşte lichiditatea din economie, în condiţiile în care dobânzile sunt aproape de zero,
Rezerva Federală a rescurs la injectarea directă a lichidităţii în sistem prin cumpărarea datoriei guvernamentale americane, achiziţionarea de mortgage-backed securities (bonduri garantate cu ipoteci) sau a datoriei băncilor.
Măsura, cunoscută sub numele de quantitative easing (QE), a dus la o creştere puternică a bilanţurilor Fed. Înainte de criza financiară, banca centrală a SUA deţinea bonduri de trezorerie de 700 – 800 miliarde de dolari. Apoi, a început să cumpere ipoteci până la nivelul curent de 927 miliarde de dolari, bonduri ale agenţiilor guvernamentale (de tipul Fannie Mae şi Freddie Mac) de 125 miliarde dolari şi bonuri de trezorerie de 1,466 mii miliarde dolari – în total 2,518 mii de miliarde dolari. Această cantitate imensă de bani nou creată a inundat piaţa şi a început să fie distribuită spre diferite sectoare. Fed speră ca prin instrumente monetare să dea un impuls economiei. Unul dintre mecanisme este acela în care ratele de dobândă la creditele pentru populaţie scad, ceea ce duce, implicit, la scăderea ratelor lunare. Americanului debitor îi rămân astfel mai mulţi bani pentru consum, lucru ce ar trebui să ducă la creşterea cererii de produse şi servicii. Dacă produsele şi serviciile sunt „made in USA” atunci creşte şi producţia industrială sau cea a serviciilor, lucru ce face firmele să angajeze mai mult. Astfel, şomajul scade, iar economia îşi revine. De asemenea, într-un mediu în care banii sunt atât de ieftini, firmele îşi permit să se finanţeze mai uşor şi să facă investiţii, care, din nou, să creeze noi locuri de muncă. Statul ar trebui să se finanţeze mai ieftin şi un dolar mai ieftin (la care se ajunge prin tipărirea mai multor dolari) ar trebui să scadă din datoria externă.
Însă, lucrurile nu au mers tocmai aşa pentru Fed. Primul program de QE, pornit în 2009, a avut nevoie de încă două continuări, iar economia SUA încă nu arată bine. Şomajul scade într-un ritm foarte lent, ba chiar creşte în unele luni, iar statul se împrumută mai scump de fiecare dată când Fed anunţă că tipăreşte bani. Un efect pe care şeful Fed, Ben Bernanke, îl atribuie QE este creşterea puternică a burselor, indicele Dow Jones revenind aproape de nivelul de dinainte de criză, lucru ce îi face pe unii să se întrebe dacă banca centrală nu este mai apropiată de Wall Street decât de protejarea economiilor americanilor de rând. De asemenea, dolarul american s-a depreciat după creşterea cantităţii de bani şi investitorii s-au orientat spre bursele de mărfuri. Trebuie precizat că dolarul american este principala monedă de rezervă a lumii şi principala monedă de tranzacţionare a mărfurilor. Preţurile grâului, orezului, aurului sau petrolului sunt stabilite în dolari. În mod normal, dacă o monedă precum dolarul se depreciază faţă de alte monede atunci puterea de cumpărare a acelor monede creşte raportat la produsele ce sunt cotate în dolari.
Însă, China acuza SUA că din cauza QE pieţele emergente au fost asaltate de fonduri speculative. Chinezii practică un curs de schimb legat artificial de dolar. În momentul în care Fed tipăreşte dolari, China trebuie să tipărească yuani în contrapartidă, astfel că efectul inflaţionist din SUA este dublat de cel din China. “Programul Fed a întărit aşteptările economiilor legate de dolarul american că politicile monetare trebuie să rămână ultra-relaxate, atrăgând boom-uri inflaţioniste în aceste economii, reflectate în creşterea preţurilor mărfurilor”, scrie în The Telegraph, Andrew Lilico, director la Europe Economics, care arată că preţurile mari la alimente au fost unul dintre factorii importanţi la declanşarea revoltelor din lumea arabă.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu declara în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia prezentării raportului asupra inflaţiei (care a ajuns la peste 8% în România) următoarele: „Teza asta cantitativă, că dacă sunt bani mulţi pe piaţă cresc preţurile prinde bine la public. Nu acolo este cauza inflaţiei din România. Ba mai mult ar da impresia că România ar avea nevoie de o înăsprire a politicii monetare. O asemenea abordare cantitativă este depăşită în teoria economică de cel puţin o sută şi ceva de ani”.
În prima conferinţă de presă din istoria Fed, Bernanke spunea că nu mai este nevoie de QE pentru moment, dar că ratele vor fi menţinute aproape de 0. Însă, unii analişti susţin că se pregăteşte terenul pentru un nou program în noiembrie, dacă datele privind economia nu vor fi satisfăcătoare.
Teoria economica clasică (şi economiştii mai vechi si mai noi) spune că dacă tipăreşti bani o să ai inflaţie. Fed a făcut exact asta: a produs mii de miliarde de dolari din nimic şi a crescut preţurile la nivel global. – www.promptmedia.ro
