Acasă Uncategorized Bruxelles: Aderarea României la Schengen, mai la toamnă

Bruxelles: Aderarea României la Schengen, mai la toamnă

DISTRIBUIȚI

101686 – 09062011- Consiliul JAI va discuta în luna septembrie despre aderarea României la Schengen, informează Realitatea Tv. Proiectul de concluzii pentru Consiliul JAI de la Luxemburg, în care preşedinţia ungară a UE propunea ca decizia de aderare a României şi Bulgariei la Schengen să fie discutată în septembrie, a fost adoptat, joi, de miniştrii de interne din UE, au declarat oficiali din MAI. România a fost reprezentată la reuniune de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş şi de şeful Departamentului Schengen, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu.„Nu este vorba despre o amânare a aderării la spaţiul Schengen, pentru că nu acesta a fost subiectul pe agenda Consiliului JAI. Dimpotrivă. Faptul că miniştrii de interne au adoptat concluziile Consiliului în forma convenită reprezintă încă un semnal pozitiv, după votul majoritar din Parlamentul European, de ieri, 8 iunie.

Am mulţumit preşedinţiei ungare şi statelor membre care ne-au susţinut, pentru sprijinul constant acordat de-a lungul procesului de aderare, care a fost, în opinia noastră, unul complex şi dificil”, a declarat Traian Igaş.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a adăugat: „Nu este o surpriză pentru nimeni că am îndeplinit toate cerinţele pentru a fi stat membru. Astăzi am primit recunoaşterea oficială a acestui lucru, prin vocea miniştrilor de interne din statele membre. Decizia finală cu privire la data aderării noastre la spaţiul Schengen se va lua, cel mai probabil, în luna septembrie a acestui an.” – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.