Acasă Uncategorized Bruxelles: Comisia Europeană a adoptat seturi de recomandări specifice fiecărui stat membru...

Bruxelles: Comisia Europeană a adoptat seturi de recomandări specifice fiecărui stat membru pentru redresarea economică

DISTRIBUIȚI

101625 – 08062011- Comisia Europeană a adoptat 27 de seturi de recomandări specifice fiecărei ţări, la care se adaugă un set pentru zona euro pe ansamblu, pentru a sprijini statele membre să definească politicile lor economice şi sociale în vederea obţinerii de rezultate în materie de creştere, locuri de muncă şi finanţe publice.

La începutul acestui an, statele membre şi Comisia au convenit asupra a zece priorităţi-cheie pentru a face faţă actualei crize, pregătind calea spre o economie mai sustenabilă. Întrucât situaţia variază de la ţară la ţară Comisia recomandă acum măsuri bine definite pentru fiecare stat membru. Aceasta ar trebui să sprijine fiecare ţară să se axeze pe leviere strategice în următoarele 12-18 luni, şi astfel să stimuleze economia UE în ansamblu.

„Economia UE se află într-un punct critic. Redresarea câştigă teren, dar este foarte inegală pe continent şi există în continuare multe incertitudini”, a declarat preşedintele José Manuel Barroso. „În luna martie, statele membre au convenit asupra unui set important de angajamente pentru următoarele 12-18 luni. Acum trebuie să se asigure că toate statele pun în aplicare aceste angajamente, la nivel naţional, în funcţie de specificul fiecărei ţări. Prin recomandările specifice fiecărei ţări, prezentate azi, recomandări bine definite şi cuantificabile, Comisia furnizează statelor membre evaluarea sa cu privire la planurile lor naţionale.  Știm că realizarea obiectivelor pe care le-am fixat împreună, noi înşine, înseamnă uneori alegeri grele. Însă, dacă aceste eforturi sunt întreprinse în mod serios şi de către toate părţile, vor permite Europei să iasă din criză şi să garanteze prosperitatea noastră viitoare”, a adăugat Barroso.

Aceste seturi de recomandări sunt parte a semestrului european, prin care – pentru prima dată anul acesta – statele membre şi Comisia au coordonat politicile lor economice şi bugetare. Odată ce priorităţile au fost convenite la nivelul UE, statele membre au prezentat programele naţionale pe care Comisia le-a analizat acum integral, prin intermediul acestor recomandări specifice, bine definite şi cuantificabile. 

În ansamblu, statele membre au urmărit să oglindească în programele lor priorităţile UE convenite, iar estimările lor macroeconomice sunt în general realiste. Cu toate acestea, programelor naţionale le lipseşte adesea ambiţia şi specificitatea. Multe state membre trebuie să fie mai ambiţioase în ceea ce priveşte consolidarea fiscală, menţinând totodată măsurile de stimulare a creşterii (cercetare şi inovare, mediul de afaceri, concurenţa în sectorul serviciilor). Pe pieţele forţei de muncă, sunt necesare mai multe eforturi pentru a creşte participarea forţei de muncă, pentru a combate şomajul structural, pentru a reduce şomajul în rândul tinerilor şi abandonul şcolar timpuriu, precum şi pentru a asigura că salariile reflectă productivitatea.

Adoptarea recomandărilor specifice fiecărei ţări marchează penultima etapă a unei perioade de şase luni de coordonare intensă a politicii economice între UE şi statele membre, denumită semestrul european. Acesta demarează în luna ianuarie, când Comisia prezintă analiza anuală a creşterii, care stabileşte priorităţile de politică economică pentru UE pentru anul care vine. Aceste priorităţi sunt aprobate de şefii de stat şi de guvern în cadrul Consiliului European din martie. În perioada aprilie-mai, statele membre prezintă programele de stabilitate sau de convergenţă (privind finanţele publice) şi programele naţionale de reformă (privind reformele structurale şi măsurile de stimulare a creşterii), la care Comisia răspunde prin recomandări specifice fiecărei ţări. Angajamentele luate de cele 23 de state membre care participă la Pactul Euro+ au fost evaluate, de asemenea, de către Comisie ca parte a acestui proces şi sunt incluse în recomandările sale.

Recomandările sunt elaborate astfel încât să fie puse în aplicare de statele membre în termen de 12-18 luni. Recomandările solicită aducerea în prim plan a măsurilor care vor stimula progresele în vederea atingerii obiectivelor cuprinse în strategia economică pe termen lung a UE, Europa 2020, cu obiectivele sale ambiţioase la nivelul UE şi la nivel naţional de atins până la sfârşitul acestui deceniu în domeniul locurilor de muncă, inovării, educaţiei, energiei şi incluziunii sociale.

Recomandările constituie o contribuţie a UE în procesul decizional naţional. Statele membre sunt în continuare responsabile pentru elaborarea propriilor politici economice şi pentru întocmirea bugetelor naţionale. Însă, astăzi se recunoaşte, în mare măsură, interdependenţa noastră, la nivelul UE în general şi în zona euro, în special. De aceea, statele membre au aderat la setul comun de priorităţi economice pentru UE, pe care statele membre s-au angajat să le aplice la nivel naţional.

Recomandările vor fi adoptate de către şefii de stat şi de guvern, expresie a guvernanţei economice colective a UE şi a faptului că UE este un spaţiu economic unic, mai mult decât suma a 27 de economii distincte.  Prin continuarea primului semestru european, UE recunoaşte interdependenţa economică şi oferă orientări colective fiecărui stat membru cu privire la viitoarele politici bugetare, economice şi sociale.

Fiecare set de recomandări are la bază o analiză aprofundată a situaţiei economice din fiecare stat membru, descrisă în documentele de lucru ale serviciilor Comisiei, publicate tot astăzi. Estimările macroeconomice au fost evaluate în raport cu previziunile din primăvară formulate de Comisie. Măsurile naţionale enumerate în programe au fost examinate pentru a se stabili dacă oferă un răspuns adecvat la provocările specifice fiecărei situaţii.

Recomandările vor fi discutate şi aprobate de către Consiliul European la 23-24 iunie, după ce vor fi discute în Consiliul ECOFIN şi EPSCO. Punerea în aplicare va fi monitorizată în cursul anului următor de către Comisie şi statele membre prin intermediul unui proces riguros şi continuu de evaluare inter pares. Comisia va evalua progresele la nivelul UE în următoarea sa analiză anuală a creşterii, în ianuarie 2012, şi la nivelul fiecărui stat membru în următorul său set de  recomandări specifice fiecărei ţări, în iunie 2012. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.