Acasă Uncategorized Bruxelles: Parlamentul European a dat „verde” aderării României şi Bulgariei la Schengen....

Bruxelles: Parlamentul European a dat „verde” aderării României şi Bulgariei la Schengen. Joi va fi însă examenul cel mare

DISTRIBUIȚI

101647 – 08062011- Parlamentarii europeni au aprobat miercuri aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen – 487 voturi „pentru”, 77 de voturi „împotrivă” şi 29 abţineri, iar joi Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va dezbate măsura. Aici, situaţia este departe de a fi liniştitoare, pentru că este suficient ca o singură ţară care să se opună pentru ca aderarea să fie blocată. În JAI sunt câteva ţări care s-ar putea opune aderării celor două ţări – Danemarca, Germania, Olanda, posibil şi Franţa – caz în care subiectul va fi închis în această vară. Un vot în JAI în favoarea aderării ar trimite subiectul pe masa Consiliului European de vară (şefii de state şi de guverne din UE care au ultimul cuvânt). Un vot negativ ar amâna cel puţin până în toamnă discutarea acestui subiect. Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a solicitat Consiliului European, să ţină seamă de votul masiv al Legislativului (care este un vot de recomandare) în favoarea aderării celor două ţări:

 

 

„Schengen reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale UE, pe care nu avem voie să o distrugem cu decizii pripite. Sistemul Schengen oferă cele mai înalte standarde pentru managementul frontierelor. România şi Bulgaria îndeplinesc aceste criterii – în consecinţă, nu trebuie să amânăm integrarea lor. Solicit Consiliului să urmeze recomandările votului exprimat azi de o mare majoritate a Parlamentului European.” – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.