Acasă Uncategorized Bucuresti: Guvernul a aprobat inceperea lucrarilor la zece obiective prioritare din infrastructura...

Bucuresti: Guvernul a aprobat inceperea lucrarilor la zece obiective prioritare din infrastructura de gospodarire a apelor

DISTRIBUIȚI

102259 – 30062011 – Guvernul a aprobat “Hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru zece obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor”, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).

Toate cele zece obiective finanţate prin PNDI au ca scop prevenirea efectelor distructive ale apelor mari, punerea în siguranţă a obiectivelor economice deja existente, precum şi eliminarea pericolului de pierdere a vieţilor omeneşti. Aceste lucrări se încadrează în Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 864/2010, care defineşte un cadru tehnic, instituţional şi legal pentru prevenirea şi reducerea tuturor consecinţelor negative ale inundaţiilor până la niveluri acceptabile (gradual şi procentual), asupra activităţilor socio-economice, asupra proprietăţilor, asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor şi asupra mediului înconjurător pentru următorii 25 de ani, în perioada 2010 – 2035, ţinând cont de necesităţile specifice şi de obligaţiile internaţionale ale României, fiind în concordanţă cu orizontul de timp al Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă.

Lucrările aprobate constau în amenajarea râului Argeş pe sectorul Baraj Ogrezeni – Baraj Mihaileşti (jud. Giurgiu), regularizarea pârâului Dorofei şi afluenţii săi, în zona localităţilor Serbăneşti- Crâmpoia (jud. Olt), regularizarea râului Târlung, aval baraj Săcele – confluenţă râul Negru (jud. Braşov şi jud. Covasna), regularizarea pârâului Valea Mândra (jud Braşov), amenajarea râului Topolog şi ai afluenţilor pe sectorul Sălătrucu – Tigveni, (jud. Argeş), regularizarea pârâului Caşin pe sectorul Tg. Secuiesc Valea Seacă, (jud. Covasna), punerea în siguranţă a barajului Siriu (jud. Buzău), mărirea gradului de siguranţă a acumulării Pucioasa, (jud.Damboviţa) şi mărirea gradului de siguranţă a acumulării Dridu ( jud. Ialomiţa) .

Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii are două componente gestionate de Ministerul Mediului şi Pădurilor. Prima componentă se referă la realizarea de siteme de alimentare cu apă şi canalizare şi are prevăzută suma de de 1,3 miliarde de lei. A doua componentă a acestui program este cea de prevenire a inundaţiilor, având prevăzută suma de 2,4 miliarde de lei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.