Acasă Uncategorized Bucuresti: Salariu mai mic pentru politisti-

Bucuresti: Salariu mai mic pentru politisti-

DISTRIBUIȚI

 101467 – 02062011  Neachitarea drepturilor salariale ale poliţiştilor, constând în norma de hrană, reprezintă o soluţie nelegală şi inoportună, bazată pe încăpăţânarea conducerii Ministerului Administraţiei şi

 Internelor de a nu respecta prevederile art. 10 din Legea nr. 69/2010, a responsabilităţii fiscal-bugetare, în sensul diminuării sau sistării primei pentru lucrări de excepţie (salariul de excelenţă) acordat unui procent de 5% din personal, în cuantum de 50% din salariul de bază şi a sumei ce reprezintă echivalentul salariului de merit inclus în salariul celor ce au beneficiat de această sumă în 2010, reprezentând 20% din salariu pentru 30% din efectiv, se arată într-un comunicat de presă remiss pre difuzare de ProLex..

”Dincolo de efectele neacordării normei de hrană cuvenite pentru luna iunie, apreciem că măsura are rolul de a testa gradul de suportabilitate al poliţistului român ameninţat cu destituirea”, se mai precizează în comunicatul semnat de liderul Vasile Lincu.

În funcţie de salariu, poliţiştii pierd şi câteva sute de lei lunar. O mare parte din angajaţii MAI pierd în jur de 550 de lei din venituri. Venitul lunar al unui angajat MAI ajunge la maxim 1.200 de lei. Norma de hrană a fost redusă de la 700 de lei la 150 de lei, iar tăierea a fost decisă prin ordin al ministrului Traian Igaş. Decizia va afecta 140.000 de angajaţi MAI. – www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.