Acasă Uncategorized Bucureşti: Deficitul contului curent a scăzut cu peste 46% în primele patru...

Bucureşti: Deficitul contului curent a scăzut cu peste 46% în primele patru luni ale anului

DISTRIBUIȚI

101772 – 14062011 – Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie – aprilie 2011, un deficit de 1.152 milioane euro, în scădere cu 46,4 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, în principal datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 41,3 la sută şi majorării excedentului transferurilor curente cu 89,8 la sută (pe seama transferurilor nete ale administraţiei publice).

            Deficitul contului curent în perioada ianuarie – aprilie 2011 a fost finanţat în proporţie de 38,5 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 444 milioane euro (comparativ cu 623 milioane euro în perioada ianuarie – aprilie 2010), din care creditele intra-grupau însumat 324 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 120 milioane euro.

            Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2011 nivelul de 19300 milioane euro (20,7 la sută din total datorie externă), mai mare cu 4,7 la sută faţă de 31 decembrie 2010.

            Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 19,2 la sută în perioada ianuarie – aprilie 2011, comparativ cu 33,3 la sută în anul 2010. Gradul de acoperire a fost 7,9 luni de importuri de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2011, faţă de 8,6 luni la 31 decembrie 2010.

            Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost la 30 aprilie 2011 de 73723 milioane euro (79,3 la sută din total datorie externă), în creştere cu 1,7 la sută faţă de 31 decembrie 2010. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.