Acasă Uncategorized Bucureşti: Masuri pentru asigurarea aplicării la nivel national a etichetei ecologice

Bucureşti: Masuri pentru asigurarea aplicării la nivel national a etichetei ecologice

DISTRIBUIȚI

102260 – 30062011– La propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, Guvernul României a adoptat o hotărâre de guvern privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării la nivel naţional  a prevederilor Regulamentului (CE) nr.66/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologică. Etichetarea ecologică are ca obiectiv stabilirea unui sistem de acordare pe bază voluntară a etichetei UE ecologice pentru promovarea produselor cu un impact redus asupra mediului şi pune în aplicare sistemul UE de etichetare ecologică în conformitate cu dispoziţiile tratatelor europene. Criteriile de acordare a etichetei ecologice se bazează pe performanţele de mediu ale produselor, luând în considerare cele mai recente obiective strategice ale Comunităţii Europene în domeniul mediului. Misterul Mediului şi Pǎdurilor este desemnat ca autoritate competentă pentru acordarea etichetei UE ecologice,

 

 

iar Garda Naţionalǎ de Mediu şi Autoritatea Naţionalǎ pentru Protecţia Consumatorilor sunt desemnate ca autorităţi competente pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor.

Pe lângă Ministerul Mediului şi Pǎdurilor va funcţiona Comisia pentru eticheta UE ecologicǎ din care vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pǎdurilor, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Dezvoltǎrii Regionale şi Turismului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Gărzii Naţionale de Mediu, institutelor de cercetare din domeniul protecţiei mediului, reprezentanţi ai patronatelor şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.