Acasă Uncategorized Bucureşti: Resursele de energie primară ale României au crescut cu 2,3% în...

Bucureşti: Resursele de energie primară ale României au crescut cu 2,3% în primele patru luni ale anului

DISTRIBUIȚI

101654 – 08062011- Resursele de energie primară ale României au crescut, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2011, cu 2,3%, iar cele de energie electrică au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 9,7%, conform datelor publicate miercurti de Institutul Naţional de Statistică.

Principalele resurse de energie primară în perioada menţionată au totalizat 11457 mii tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 252,6 mii tep faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Producţia internă a însumat 7897,6 mii tep, în creştere cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 3559,4 mii tep, în scădere cu 0,1%.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 22257,5 milioane KWh, în creştere cu 1966 milioane KWh (+9,7%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2010. Creşterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creşterii producţiei, cu 2132,9 milioane KWh (+10,7%).

Producţia din termocentrale a fost de 11430,5 milioane KWh în creştere cu 1432,8 milioane KWh (+14,3%).

Producţia din hidrocentrale a fost de 6612,3 milioane KWh în creştere cu 561,5 milioane kWh (+9,3%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 4039,1 milioane KWh în creştere cu 138,6 milioane kWh (+3,6%).

Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 17914,7 milioane KWh, cu 3,9% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 13,0%, iar consumul populaţiei a crescut cu 2,3%.

Exportul de energie electrică a fost de 1544,2 milioane KWh în creştere cu 1156,7 milioane KWh, respectiv cu 298,5%.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2798,6 milioane KWh în creştere cu 132,9 milioane KWh, respectiv cu 5,0%. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.