Acasă Uncategorized Chişinău: Moldovenii, spre deosebire de noi, isi aduc aminte de Eminescu

Chişinău: Moldovenii, spre deosebire de noi, isi aduc aminte de Eminescu

DISTRIBUIȚI

101869 – 16062011 – La bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Chişinău s-a adunat, joi dis-de-dimineaţa, mai multă lume să depună flori: reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, diplomaţi, scriitori, profesori, ziarişti şi simpli admiratori ai creaţiei eminesciene. În discursul său de deschidere a manifestării, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a remarcat că Mihai Eminescu este pentru noi o conştiinţă naţională. „Sub semnul lui Eminescu am fost pe baricade în anii de renaştere şi eliberare naţională. El este Evanghelia spirituală a poporului român”, a mai spus Arcadie Suceveanu, citat de Romanian Global News.

La Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău au fost prezentate mai multe cărţi, traduceri în diverse limbi a poeziei eminesciene. Una dintre acestea, editată în 1939 în limba armeană, tradusă de Siruni, om de ştiinţă care a colaborat cu Nicolae Iorga, i-a fost dăruită lui Mihai Cimpoi de către scriitorul şi diplomatul român Ion Ţăranu. Cartea are un autograf al lui Siruni acordat lui Cezar Petrescu.

Manifestările consacrate lui Eminescu s-au încheiat în Sala Mare a Casei Scriitorilor, unde au participat mai mulţi admiratori ai creaţiei eminesciene. Totodată, în cadrul evenimentului, au fost acordate premiile literare ale Uniunii Scriitorilor pentru anul 2010 şi bursele literare. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.