Acasă Uncategorized Două nave româneşti supraveghează timp de două luni frontiera externă a UE...

Două nave româneşti supraveghează timp de două luni frontiera externă a UE dintre Grecia si Turcia

DISTRIBUIȚI

102235 – 29062011 –Poliţia de Frontieră Română va participa la Operaţiunea Comună „EPN Poseidon Sea 2011”, organizată de Agenţia Europeană FRONTEX, cu două nave maritime de patrulare şi intervenţie şi echipajul aflat la bord. De asemenea, doi ofiţeri de legătură vor fi detaşaţi la Centrul Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Pireu, în cadrul aceleiaşi operaţiuni comune.

În perioada 1 iulie – 31 august 2011, la frontiera maritima dintre Grecia şi Turcia, se va desfăşura o nouă etapă a Operaţiunii Comune „Poseidon 2011”, organizată la frontierele maritime externe ale U.E. sub egida FRONTEX, în cadrul proiectului Reţeaua Europeană de Patrulare (EPN), acţiune la care va participa, conform angajamentelor asumate de România ca stat membru, şi Poliţia de Frontieră Română.

În cadrul acestei operaţiuni, Poliţia de Frontieră Română va participa, în perioadele 1-31 iulie 2011, respectiv 1-31 august 2011, cu două nave maritime de patrulare şi intervenţie – tip P157/CPV şi echipajul aflat la bord (câte 15 poliţişti de frontieră pe fiecare navă), urmând să execute misiuni individuale de patrulare, cercetare, de căutare şi salvare, alături de celelalte state membre UE participante la misiune.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi operaţiuni comune, Politia de Frontieră va detaşa, în cadrul Centrul Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Pireu, doi ofiţeri de legătură, care vor menţine permanent legătura între navele maritime detaşate de P.F.R. pe teritoriul Greciei şi Centrul Operaţional de Coordonare al I.G.P.F, precum şi între nava maritimă şi reprezentanţii Sectorului Operaţiuni Maritime din cadrul Agenţiei FRONTEX.

                        Se va avea în vedere întreprinderea de măsuri comune pe linia contracarării fenomenului migraţionist la frontierele maritime ale spaţiului comunitar, creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare a legii din aceste ţări, precum şi un schimb eficient de experienţă între poliţiştii de frontieră europeni.

Obiectivul principal al Operaţiunii Comune „Poseidon 2011” este acela de a contracara fenomenul de migraţie ilegală la frontiera externă a Uniunii Europene.

Operaţiunea va fi finanţată, în totalitate, de către Agenţia Frontex.

Activitatea este o continuare a operaţiunilor organizate de Agenţia FRONTEX pentru combaterea migraţiei ilegale, în cadrul cărora Poliţia de Frontieră Româna a avut o contribuţie semnificativă, atât din punct de vedere al mijloacelor tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, al profilurilor şi al profesionalismului experţilor detaşaţi, aprecierile venind atât din partea autorităţilor elene, cât şi din partea Agenţiei Frontex. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.